CNAIR a primit două oferte pentru asigurarea versanților de pe Valea Oltului, tronsonul Căciulata-Câineni

CNAIR a primit două oferte pentru contractul de 63 de milioane de lei pentru asigurarea versanților pe DN 7 Valea Oltului, tronsonul Căciulata-Câineni din județul Vâlcea.

Lucrările vor avea o durată de 36 de luni și vor fi executate pe o distanță de 20 de kilometri.

Tronsonul Căciulata-Câineni este situat în zona defileului râului Olt și este delimitat pe partea vestica de pereții stancosi ai versantului muntos.

Fenomenul de instabilitate al versanților este amplificat atât de numeroase fenomene meteorologice care se produc în această zonă, cât și de alterarea rocilor din compoziția versantilor din cauza ciclurilor repetate de îngheț-dezghet.

De-a lungul timpului, pe DN 7 s-au produs o serie de fenomene, calamități, scurgeri de torenti ce au produs ebulmenti, alunecări sau prăbușiri de versanti, podmol, ruperi de acostament, blocări ale carosabilului cu bolovani, dislocari de taluz cu antrenare de piatră pe partea carosabilă.

Lucrările de asigurare a versanților vor contribui la creșterea siguranței circulației pe acest tronson al DN 7.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică