Scandalul de la Filarmonica din Sibiu continuă. Sindicaliștii fac joi o grevă de avertisment

Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu intră în grevă după ce conducerea filarmonicii ar fi refuzat negocierile pentru contractul colectiv de muncă.

Scandalul de la Filarmonica din Sibiu continuă. Sindicaliștii fac joi o grevă de avertisment

Membrii Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu acuză conducerea instituției că „îi exploatează cu bună știință” și din acest motiv, joi, în data de 9 noiembrie, între orele 20-20.15 se va desfășura greva de avertisment.

Membrii sindicatului de la Filarmonica de Stat Sibiu intră în grevă după ce conducerea filarmonicii ar fi refuzat negocierile pentru contractul colectiv de muncă Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu. Aceștia spun că au fost epuizate toate căile legale cu privire la concilierea conflictului colectiv de muncă apărut ca urmare a refuzului conducerii de a negocia contractul colectiv de muncă.

Sindicatul Artiștilor Instrumentiști susțin că se va declanșa o grevă generală pe o perioadă nedeterminată dacă managementul instituției dar și Consiliul Județean Sibiu nu vor găsi soluții. Membrii sindicatului mai spun că sunt exploatați de conducerea instituției și că nu au timp să repete pentru concerte.

„Prezența la spectacol reprezintă muncă suplimentară potrivit prevederilor Codului Muncii (art. 120 din Legea 53/2003) iar munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, iar salariații nu și-au exprimat acordul. În egală măsură conducerea instituției nu acordă lucrătorilor repaosul săptămânal, respectiv 48 de ore consecutive pentru simplu motiv că se pun concerte și spectacole. Managerul instituției îi consideră pe angajații săi ca fiind ”inteligență artificială” prin faptul că programează concerte și spectacole fără a da posibilitatea instrumentiștilor să se pregătească. Astfel lucrătorii Filarmonicii de Stat Sibiu sunt exploatați cu bună știință de către conducerea instituției, nu se respectă prevederile legale cu privire la timpul de muncă, timpul de odihnă, evidența orelor de muncă și suplimentar lucrate, ori toate acestea din urmă sindicatul a dorit să le reglementeze prin contractul colectiv de muncă”, transmit sindicaliștii.

„Ora de Sibiu” a solicitat un răspuns din partea conducerii instituției. Revenim cu detalii.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică