Influencerul a recunoscut că a consumat cannabis cu câteva zile înainte de incident, dar a negat că ar fi fost sub influenţa drogurilor în momentul în care a fost oprit de poliţie.
Dorian Popa a oferit prima explicaţie publică după ce în urmă cu două săptămâni a fost prins drogat la volan. Într-un videoclip de 10 minute postat pe YouTube, artistul a recunoscut că a consumat cannabis cu câteva zile înainte de incident, dar a negat că ar fi fost sub influenţa drogurilor în momentul în care a fost oprit de poliţie.
„Nu am consumat nicio substanţă în ziua când am fost oprit. Am consumat cannabis cu câteva zile înainte, motiv pentru care am avut şofer în ultimele zile dinaintea incidentului. În seara când am fost oprit, am plecat de acasă, direct din duş, pentru a merge la un magazin non-stop. Nu m-am aşteptat ca un echipaj al poliţiei să mă oprească pe o distanţă atât de scurtă”, a declarat Dorian Popa.
Reamintim că pe 28 octombrie, artistul Dorian Popa a fost prins de poliţişti în Domneşti, judeţul Ilfov sub influenţa substanţelor psihoactive, în timp ce se afla la volanul unui Lamborghini. Iniţial acesta ar fi recunoscut agenţilor că nu a consumat, ci doar a inhalat fumul de la alte persoane la o petrecere.