Cai la plimbare nestingheriți prin Sibiu. Au fost văzuți pe Calea Dumbrăvii (foto)
Sursa foto: Facebook/Obiecte Pierdute

Doi cai au fost văzuți marți dimineața, în mai multe cartiere din orașul Sibiu. Caii scăpaseră dintr-o curte.

Doi cai, unul alb și unul negru, s-au plimbat prin mai multe cartiere. Aceștia au fost văzuți în jurul orei 5:30 pe Calea Dumbrăvii și mai târziu pe strada Aries, în Cartierul Hipodrom. O sibiancă a postat pe grupul de facebook „Obiecte pierdute Sibiu” o fotografie cu animalele în timp ce se aflau în fața unei bănci de pe Calea Dumbrăvii, iar un cititor Ora de Sibiu a trimis fotografii cu caii plimbându-se printre blocuri.

Cai la plimbare nestingheriți prin Sibiu. Au fost văzuți pe Calea Dumbrăvii (foto)

Între timp, caii au fost găsiți și luați de pe stradă de către proprietar.

 

 

Ultima oră