A murit Adrian Kreiner. Omul de afaceri jefuit de hoți la Sibiu era internat în stare gravă

Omul de afaceri Adrian Kreiner, bătut cu bestialitate de trei hoți care au venit la furat în vila lui din Sibiu, a decedat marți seara la spital. 

Omul de afaceri Adrian Kreiner, în vârstă de 50 de ani, care a fost bătut cu bestialitate de trei indivizi care au venit la furat în vila lui de pe strada Moldoveanu, a murit marți seara la spital.

Citește și: Ceasuri de un milion de euro furate de la omul de afaceri din Sibiu. Camerele de supraveghere din oraș, luate la verificat

Bărbatul a suferit multiple traumatisme la nivelul capului, toracelui și membrelor. El a fost găsit în stare foarte gravă, întins pe podea, într-o baltă de sânge, legat de mâini și de picioare și acoperit cu un covor. Imediat, a fost dus la spital și a fost internat pe ATI, unde a fost intubat și ventilat mecanic. Trupul lui a cedat.

Decesul a fost confirmat și de logodnica sibianului, care, în noaptea atacului, se afla în locuință. „Cei care ne-au atacat duminică noaptea, în timp ce dormeam, prin faptele lor au reușit să îl omoare pe iubitul meu, logodnicul meu, bărbatul meu din ultimii 18 ani, Adrian Kreiner. Acum o oră a fost confirmat decesul, vă mulțumesc pentru toate gândurile bune și vă rog pe voi toți și presa ca în perioada următoare să îmi respectați intimitatea durerii pe care mereu am trăit-o în liniște. Toate informațiile legate de priveghi și înmormântare le voi face publice”, a scris, pe rețelele de socializare, logodnica lui Adrian Kreiner.

A murit Adrian Kreiner. Omul de afaceri jefuit de hoți la Sibiu era internat în stare gravă

Hoții, căutați în continuare

Cei trei indivizi care l-au omorât pe Adrian Kreiner sunt în continuare căutați de oamenii legii. Atacatorii au purtat cagule și mai multe straturi de haine, pe care, cel mai probabil, și le-au dat jos pe măsură ce s-au îndepărtat de vila de pe strada Moldoveanu. Din acest motiv, căutările sunt îngreunate. Anchetatorii au luat la verificat inclusiv camerele de luat vederi de pe raza municipiului pentru a le da de urmă.

A murit Adrian Kreiner. Omul de afaceri jefuit de hoți la Sibiu era internat în stare gravă

Atacatorii sunt cercetați acum pentru omor și tâlhărie.

Citește și: Vecinii omului de afaceri își iau măsuri de precauție. Prietenă: „Adi era un om bun, ajuta pe toată lumea”  

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Care hoți? Jaf armat… execuție în stil mafiot. Nu mai scrieți doar sa speriați bătrânii că le fura pensia careva. Scrieți adevărul. Vedeți pe Newsweek