Vremea în noiembrie va fi de tranziție între toamnă și iarnă. În prima decadă, vremea va fi încă caldă, cu temperaturi medii de 10-12 grade Celsius. Spre sfârșitul lunii, temperaturile vor începe să scadă, ajungând la valori medii de 5-7 grade Celsius. De asemenea, sunt așteptate precipitații, inclusiv ninsoare în zonele montane.
Luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea pot anunţa începutul iernii, se arată în caracterizarea climatică a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 30,5 grade, iar cea minimă de -30,8 grade Celsius. La Bucureşti, maxima absolută are valoarea de 29,4 grade, în timp ce minima a coborât la -19,4 grade Celsius. „Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea anunţă începutul iernii. În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc deseori, deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile în şir. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”, precizează specialiştii ANM, transmite Digi24.