Fotbalistele de la FC Hermannstadt au câștigat la scor cu FC Argeș. Sunt pe locul 3 în Liga 2

Echipa feminină de fotbal FC Hermannstadt a câștigat duminică, scor 5-0 disputa cu FC Argeș, de pe Stadionul Măgura Cisnădie, contând pentru etapa a VII-a a Ligii a II-a. 

Fotbalistele de la FC Hermannstadt au reușit o nouă victorie categorică pe teren propriu, la Cisnădie, 5-0 cu FC Argeș. Golurile echipei sibiene au fost marcate de Roxana Mărgărit (2), Daria Muntean, Roxana Frățilă și Iris Arsenie.  Cel mai frumos gol al partidei a fost cel reușit de Daria Muntean, cu un  șut de la 20 metri, sub bara transversală.

Fotbalistele de la FC Hermannstadt au câștigat la scor cu FC Argeș. Sunt pe locul 3 în Liga 2

Din păcate, problemele medicale nu ocolesc echipa, iar Denisa Chirilă, abia revenită după o accidentare nu a mai putut continua jocul, resimțind dureri. Căpitanul echipei, Maria Constantinescu a fost operată de ligamente și va lipsi până la finalul sezonului, în timp ce Sonia Mereș are și ea probleme la genunchi, urmând să efectueze un RMN, pentru aflarea diagnosticului.

Fotbalistele de la FC Hermannstadt au câștigat la scor cu FC Argeș. Sunt pe locul 3 în Liga 2

AFC Hermannstadt are 13 puncte din 6 jocuri și ocupă locul 3 în Seria 2, la cinci lungimi distanță de liderul Poli Timișoara 2, care însă, fiind ”satelit” al echipei de primă ligă feminină, nu are drept de promovare. Pe locul 2 este Atletic Olimpia Gherla, care are două puncte avans față de FC Hermannstadt. Fotbalistele sibience au cea mai bună apărare din serie, cu doar patru goluri primite.

Echipa de fotbal feminin a Academiei de Fotbal Măgura evoluează în competițiile organizate de Federația Română sub egida clubului AFC Hermannstadt.

FC Hermannstadt: Nicoleta Adam –  Diana Oana, Ioana Popa, Andreea Marinescu, Alexandra Drașovean – Raluca Dinescu, Daria Muntean, Maria Băilă – Roxana Mărgărit, Denisa Chirilă, Ștefania Răchițan. Au mai jucat: Georgiana Nistor, Iris Arsenie, Roxana Bocăniciu, Roxana Frățilă. Antrenor: Octavian Budică

Fotbalistele de la FC Hermannstadt au câștigat la scor cu FC Argeș. Sunt pe locul 3 în Liga 2

Ultima oră

Comentariul meu