Cutremur puternic în Nepal. Peste 120 de morți și zeci de răniți (video)

Cel puțin 128 de persoane au murit și alte zeci au fost rănite în Nepal în urma cutremurului cu magnitudine 6,4 produs în Nepal, transmite Reuters, scrie Mediafax.

Cutremur puternic în Nepal. Peste 120 de morți și zeci de răniți (video)

Cutremurul a avut loc vineri seara și a avut o magnitudine de 6,4, a declarat Centrul Național Seismologic din Nepal.

Oficialii se tem că numărul morților ar putea crește, deoarece nu au reușit să stabilească contactul în zona colinară din apropierea epicentrului, la aproximativ 500 km vest de capitala Kathmandu.

„Numărul răniților ar putea fi de ordinul sutelor, iar numărul deceselor ar putea crește și el”, a declarant, pentru Reuters, Harish Chandra Sharma, oficial al districtului Jajarkot.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Kuber Kadayat, a declarat că 92 de persoane au fost ucise în Jajarkot și 36 în districtul învecinat Rukum West.

Cel puțin 85 de persoane au fost rănite în Rukum West și 55 în Jajarkot, a declarat un oficial din cadrul biroului primului ministru, în timp ce Sharma a spus că cel puțin 50 de persoane se aflau în spitale numai în Jajarkot.

„Multe case s-au prăbușit, multe altele au dezvoltat fisuri”, a spus Sharma.

Mii de oameni și-au petrecut noaptea afară pentru că le-a fost frică să intre în casele afectate.

Echipele de căutare și salvare trebuie să elibereze drumurile blocate de alunecările de teren, declanșate de cutremur, pentru a ajunge în zonele afectate, a spus un ofițer de poliție.

Primul ministru Pushpa Kamal Dahal a zburat în zonă sâmbătă dimineața cu o echipă medicală a armatei.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică