Benzinăria Rompetrol de pe strada Malului a fost amendată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Române, după ce a fost depistată că deversat produse petroliere în râul Cibin.
Săptămâna trecută, în urma a mai multor controale, reprezentanții SGA au descoperit sursa de poluare a râului Cibin. După analizele de laborator, s-a constat că râul a fost poluat cu hidrocarburi petroliere. Drept urmare, benzinăria de pe Malului s-a ales cu o amendă de 40.000 de lei.
„Pentru deficienţele constatate s-a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 40 000 RON conform, art. 87, pct. 26, din Legea Apelor nr. 107/1996 cu completările şi modificările ulterioare prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenienţilor în domeniul gospodari seria ANAR, nr. 0001759 din 02.11.2023”, transmit reprezentanții SGA Sibiu.
De asemenea, benzinăria trebuie să ia mai multe măsuri. Mai exact, apele de spălare în amestec cu resturi de hidrocarburi petroliere de la rezervoarele de stocare al carburanţilor, vor fi vidanjate de către o unitate autorizată din punct de vedere al protecției mediului, Este strict interzisă orice evacuare de ape uzate neepurate în resursa de apă de suprafață sau de subteran, se va respecta planul de prevenire și combatere al poluărilor accidentale.
Cea de-a patra măsură constă în faptul că Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu, va întocmi şi înainta către S.C. ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L, un deviz de calcul, în vederea decontării deplasării reprezentanţilor unității care s-au deplasat şi au intervenit la fața locului în data de 26.10.2023, precum și a rapoartelor de încercare, privind efectuarea analizării indicatorului de calitate hidrocarburi petroliere.
„S-a confirmat că sunt hidrocarburi petroliere”
„În data de 26.10.2023, ora 1135, am efectuat un control neplanificat urmare unei autosesizări, pe râul Cibin dinspre aval din zona podului rutier denumit ,,podul de piatră” înspre amonte spre zona podului rutier de la intersecţia străzilor Ion Neculce cu strada Malului, deoarece în albia cursului de apă am identificat o peliculă de produs petrolier care acoperea toată suprafața luciului de apă, aceasta mirosind puternic. Mergând din aproape în aproape am verificat fiecare evacuare de pe malul drept al râului Cibin care debușează în cursul de apă, iar în zona stației de distrubuție a carburanţilor aparținând S.C. ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L, am identificat un canal deschis prin intermediul căruia se evacuau ape posibil impurificate cu produs petrolier, provenite de la by-passul separatorului de produse petroliere care deserveşte amplasamentul.
Laboratorul de Calitate a Apei din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu a prelevat probe de apă în recipienții identificați prin numerele 4HP amonte râul Cibin; 5Hp aval râul Cibin şi 2HP evacuare canal deschis de la S.C. Rompetrol Downstream S.R.L, în vederea determinării concentrației pentru indicatorul de calitate hidrocarburi petroliere la un laborator acreditat. Urmare analizării rapoartelor de încercare emise, s-a confirmat că sunt hidrocarburi petroliere”, transmit reprezentanții SGA Sibiu.
Cauza poluării
Potrivit SGA Sibiu, poluarea râului Cibin a rezultat din spălarea rezervoarelor de stocare.„Unitatea, la data și ora controlului, 26.10.2023, ora 1135, efectua metrologia rezervoarelor de stocare a carburanţilor. Apa, în amestec cu resturi de hidrocarburi petroliere, rezultată de la spălarea rezervoarelor de stocare, a fost pompată în separatorul de produse petroliere. Din cauza debitului mare, separatorul de hidrocarburi nu a mai funcționat, iar apa de spălare cu reziduuri de produs petrolier, prin intermediul by-passului, a fost evacuată în râul Cibin, producându-se o poluare cu resturi de produs petrolier”, mai transmit reprezentanții SGA Sibiu.
La momentul respectiv, Formația de Intervenție Rapidă din cadrul S.G.A. Sibiu, a intervenit pe râul Cibin în data de 26.10.2023, ora 1135, unde au montat 2 (două) baraje absorbante pentru reținerea produselor petroliere ajunse în apă, un baraj la debușarea canalului deschis în râul Cibin, pentru izolarea şi oprirea dispersării în apă a substanțelor petroliere, respectiv un altul în aval în zona cartierului ANL Reșița.