O conservă de șprot în sos tomat, cu data de expirare în 2026, a fost retrasă de la raft de Carrefour după ce o familie din Mehedinți a găsit viermi în conținutul acesteia.
Conserva a fost cumpărată de la un magazin Carrefour din Drobeta-Turnu-Severin în data de 27 octombrie. Familia a reclamat incidentul către companie în ziua următoare, iar Carrefour a anunțat retragerea produsului de la raft pe 29 octombrie.
„În urma reclamației primite de la clientul nostru în data de 28.10.2023 legat de produsul Conservă SPROT SOS TOMAT 170G HOME GARD, brand: HOME GARDEN, cu dată de expirare în 2026, furnizor SAFEWAY INTERNATIONAL IMP SRL, am luat rapid o serie de măsuri de precauție și ne-am oferit să oferim clientului imediat alte produse la schimbul celor cu probleme”, au transmis reprezentanții Carrefour România.
Reprezentanții companiei au precizat că au contactat furnizorul de conserve pentru a investiga incidentul și că vor lua măsurile necesare pentru a preveni astfel de incidente în viitor.