„Bătălia Cărților” 2023 se apropie de final

Ediția 2023 a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților” se apropie de final. Competiția a debutat în luna aprilie și este structurată pe trei categorii de vârstă:  copii între 11 și 13 ani, adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și adulți.

„Bătălia Cărților” 2023 se apropie de final

Cei 54 de participanţi medieșeni trebuie să lectureze cele 10 cărți ale fiecărei secțiuni până la sfârşitul lunii noiembrie şi să predea fişele de lectură completate. În luna decembrie va avea loc dezbaterea finală – „Convinge-mă să citesc!”, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor citite.

Pe plan local, juriul care va evalua cititorii este format din profesor Dana Aparaschiței, profesor Adela Boieșan din cadrul Clubului de Carte „Cafeneaua Literară” și profesor documentarist Cristina Pustai. Premiile care vor fi acordate finaliștilor concursului, dar și pentru încurajarea lecturii, sunt: „Cea mai bună fișă de lectură”, „Premiul pentru Inițiativă”, „Premiul pentru înțelegerea textului”, „Cititorul anului”, „Cea mai reușită prezentare” și „Cartea anului”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică