Sebastian Forir, purtătorul de cuvânt al SGA Sibiu, a vorbit la finalul ședinței Colegiului prefectural despre sancțiunile pe care le va primi benzinăria de pe strada Malului, care a fost prinsă în timp ce polua râul care străbate orașul Sibiu.
Săptămâna trecută, reprezentanți ai Sistemului de Gospodărie a Apelor Române a depistat faptul că râul Cibin este poluat cu produse petroliere. Marți au fost realizate mai multe controale iar joi sursa poluării a fost găsită, întâmplător de inginerul șef Sebastian Forir, în timp ce se îndrepta spre casă.
„Am fost sesizați marți, pe la ora 17.30, prin 112. Alături de colegii mei de la inspecție și de la laborator am mers pe malurile Cibinului să identificăm poluatorul. Legislația ne spune ă trebuie să identificăm exact locul unde se deversează, urmând ca apoi să mergem pe traseul conductei să găsim poluatorul. Timp de trei ore nu am reușit, am renunțat, după care tot marți la ora 21.00 am do sesizați. Aceleași echipe am ieșit pe traseu, dar tot nu am identificat sursa pentru că era noapte și era și mai dificil. După care, plecând spre casă, întâmplarea a făcut să văd într-o anumită stație de carburanți să văd o zonă îngrădită cu bandă pentru construcții. Am oprit acolo și i-am rugat să își rezolve problema tehnică. Aveau loc niște spălări la rezervoare. Legislația nu ne-a permis să facem nimic. Joi la ora 10.00, un coleg care verifica debitul pe Cibin a văzut că a se apropie o undă de poluare cu produs petrolier, în acel moment i-am sunat pe colegi și i-am trimis la stația respectivă. Urmează să fie sancționați, așteptăm analizele de la laborator pentru produse petroliere”, a spus Sebastian Forir, purtătorul de cuvânt al SGA Sibiu.
Benzinăria de pe strada Malului riscă să primească o amendă între 35.000 lei și 80.000 lei și, de asemenea, va suporta și cheltuielile sistemului pentru oprirea undei de poluare.
Reprezentanții benzinăriei în cauză au refuzat să comenteze incidentul.