Adolescenți prinși la furat în centrul Sibiului. S-au ascuns de polițiști în toaleta din parcarea Sălii Thalia (video)

Doi tineri, în vârstă de 14, respectiv 17 ani, au fost surprinși în timp ce furau încasările unei gelaterii din centrul Sibiului. Aceștia au încercat să scape de polițiști și s-au ascuns în toaletele din parcarea Sălii Thalia. 

Adolescenți prinși la furat în centrul Sibiului. S-au ascuns de polițiști în toaleta din parcarea Sălii Thalia (video)

Adolescenții au fost prinși în flagrant în timp ce furau încasările unei gelaterii de pe pietonala Nicolae Bălcescu. Ei au fost surprinși de un echipaj al Poliției Locale. Tinerii au încercat să scape, astfel că au fugit și s-au ascuns în toaletele din parcarea Sălii Thalia, acolo unde s-au apucat să împartă banii furați. 

„Vineri, 27 octombrie, în jurul orei 3:00 dimineața, minorii în vârstă de 14 ani și respectiv 17 ani au fost surprinși de polițiștii locali în timp ce comiteau acest furt. Cei doi au luat-o la fugă în momentul în care au fost surprinși dar, cu ajutorul camerelor de supraveghere, aceștia au fost prinși în toaletele mobile din parcarea Sălii Thalia, unde s-au ascuns pentru a împărți cei 501 lei furați”, spun reprezentanții Primăriei Sibiu într-o postare pe Facebook. 

Tinerii au fost predați polițiștilor de la Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, împreună cu dovezile, pentru continuarea cercetărilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică