zile importante la fc hermannstadt. se negociază prelungirea contractelor cu doi jucători cruciali pentru echipă

FC Hermannstadt a început negocierile pentru a prelungi contractele cu Mihai Butean și Mino Sota, acordurile acestora fiind scadente în vara anului viitor. 

Primul jucător cu care conducerea clubului FC Hermannstadt a ajuns la un acord a fost Baba Alhassan. Ghanezul a iscălit pentru încă două sezoane și ar putea face obiectul unui transfer în vara viitoare, dacă evoluțiile sale vor reveni la nivelul celor din startul sezonului precedent.

Președintele clubului FC Hermannstadt, Dani Coman a anunțat și care sunt țintele din următoarea perioadă. ”Am semnat cu Baba Alhassan, ne dorim acum să prelungim contractele cu Mihai Butean și Mino Sota, care expiră în vara lui 2024. Ei sunt prioritatea din perioada care urmează” a declarat Dani Coman pentru Ora de Sibiu.

Japonezul Mino Sota (29 ani) a evoluat în 13 partide de campionat în actualul sezon și a reușit și primul său gol la Sibiu, echipă la care este din 2021.

Fundașul de bandă Mihai Butean (27 ani) a evoluat în 14 partide în acest sezon. Butean este din 2022 la Sibiu, dar a mai jucat și la Gaz Metan Mediaș 2019-2021.

zile importante la fc hermannstadt. se negociază prelungirea contractelor cu doi jucători cruciali pentru echipă

 

 

Ultima oră

Comentariul meu