Peste 250 de persoane date dispărute anul acesta din Sibiu. Zeci de familii încă așteaptă rezolvarea cazurilor

Peste 250 de persoane au fost date dispărute, de la începutul anului și până în prezent, în județul Sibiu. Majoritatea au fost găsite de oamenii legii, însă încă mai sunt familii care așteaptă să fie soluționate cazurile. 

Peste 250 de persoane date dispărute anul acesta din Sibiu. Zeci de familii încă așteaptă rezolvarea cazurilor

O analiza realizată de IPJ Sibiu, ce urmează a fi prezentată zilele viitoare la ședința Colegiului Prefectural, arată că, anul acesta, 254 de persoane au fost date dispărute. Potrivit raportului, dintre sibienii dispăruți, cei mai mulți sunt minori. Mai exact, 176 de copii au fost dați în urmărire națională și internațională. 

„În anul 2023, la nivelul I.P.J Sibiu,  s-a reclamat dispariția unui număr de 254 de persoane (176 minori și 78 persoane majore), fiind puse în urmărire națională dar și internațională (minorii obligatoriu). A fost clarificată situația pentru un număr de 227 persoane (156 minori și 71 persoane majore), astfel că la sfârșitul perioadei analizate au rămas în evidență un număr de 27 persoane dispărute”, se arată în raportul IPJ Sibiu. 

Zeci de familii așteaptă în continuare soluționarea cazurilor. Dintre cele 27 de persoane încă negăsite, 20 sunt minori. Doi au vârste cuprinse între 10 și 14 ani, iar 18 au între 14 și 18 ani. 

Zeci de cazuri nerezolvate din 1990 până în prezent

Din anul 1990 și până în prezent, 56 de cazuri au rămas în continuare în lucru. În cazul acestora, „se desfășoară activități de investigare, cercetare și comparații criminalistice”. De asemenea, alte patru cazuri se află în evidența pasivă a IPJ Sibiu. „În aceste cazuri se desfășoară periodic numai comparații criminalistice, de către un lucrător al Serviciului Criminalistic, cercetările putând fi reluate oricând apar informații noi. 

Copii fugiți din centrele de plasament

Raportul Poliției Sibiu arată că, dintre cele 254 de dosare de dispariție înregistrate anul acesta, până la data de 16 octombrie, 93 de dosare reprezintă plecări voluntare și repetate din cadrul centrelor de plasament administrate de DGASPC Sibiu. „Din total disparițiilor rămase active la data de 16.10.2023, 67% reprezintă plecări voluntare și repetate ale minorilor din centrele de plasament”, se arată în raportul IPJ Sibiu. 

Date fiind dificultățile cu care se confruntă polițiștii în ceea ce privește dispariția minorilor instituționalizați, dar și pentru eficientizarea activităților de căutare, IPJ Sibiu propune o serie de măsuri, printre care: întâlniri de lucru multiinstituționale pentru a găsit măsuri de prevenire a disparițiilor din centrele de plasament; intensificarea pazei la nivelul fiecărui centru; informarea imediată, în scris, a poliției atunci când minorii fug din centre.

Dispariția Angelikăi Maurer, studenta pentru care s-a mobilizat comunitatea sibiană 

Angelika Maurer, tânăra de 25 de ani, studentă la facultatea de Teologie în cadrul ULBS, a dispărut în luna februarie. Fratele ei este cel care a anunțat poliția, după ce familia nu a mai primit niciun semn de la ea deja de câteva zile. Poliția a demarat atunci cea mai amplă operațiune de căutare din istoria recentă a Sibiului. Au participat la căutări sute de persoane, prieteni, studenți, dar și oameni care nu o cunoșteau, în speranța că va fi găsită. Pădurea Dumbrava a fost locul în care s-a presupus că a mers fata, loc în care au fost găsite mai multe bunuri ale ei. Dispariția Angelika Maurer rămâne însă și astăzi un mister. 

Peste 250 de persoane date dispărute anul acesta din Sibiu. Zeci de familii încă așteaptă rezolvarea cazurilor

Căutările în teren au fost suspendate. Polițiștii care lucrează la acest caz verifică periodic bazele de date ale Poliției Române și desfășoară activități specifice în astfel de cazuri. 

Vezi aici detalii despre cazul Angelikăi Maurer 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică