Prima ediție a Oktoberfest a debutat, vineri, la Sibiu, în Târgul Obor, în prezența a sute de sibieni care s-au distrat în stil bavarez. Primarul Astrid Fodor a venit la inaugurarea evenimentului. Festivalul continuă până duminică seara, astfel că mai aveți timp să-i călcați pragul, să gustați din preparatele tradiționale și să beți bere de calitate.
Sibienii s-au distrat de minune în prima zi la Oktoberfest, festivalul care a adus atmosfera ca în Bavaria în Târgul Obor din Sibiu. Oamenii au dansat, au ascultat muzică tradițională, au savurat delicii culinare și au ridicat paharele cu bere în cinstea acestei sărbători legendare. Iar cei care n-au ajuns vineri aici, mai au timp două zile la dispoziție, căci Oktoberfest continuă până duminică!
Primarul Astrid Fodor a venit la Oktoberfest
Astrid Fodor, primarul Sibiului, a venit la eveniment și a ținut un discurs de inaugurare. Aceasta a declarat că a fost inspirată de modelul Brașovului, când a lansat ideea unei ediții Oktoberfest. Teodor Birț și-a asumat un termen de două săptămâni să organizeze întregul festival.
„Mă bucur foarte mult că am venit deja la o atmosferă încinsă! Înainte de a lovi cu cepul vreau să spun istoria acestui eveniment. Acum două săptămâni, mai exact în 13 octombrie, am stat cu domnul Birț de vorbă legat de niște probleme ale Pieței Cibin, iar în cursul discuției am primit niște poze de la domnul Christian Macedonschi, cel care organizează Oktoberfest-ul la Brașov. Și în timp ce discutam, am zis, ce păcat că Sibiul nu mai are un Oktoberfest! Eu cred că Oktoberfest-ul este petrecerea care se potrivește perfect Sibiului, pentru că este o petrecere unde oamenii, indiferent de poziția lor socială, se simt bine împreună. Eu mi-am lovesc să lovesc butoiul Trei Stejari, pentru că este o fabrică cu tradiție în Sibiu, iar domnul Birț va lovi butoiul de la Sadu.
(…) În cursul acelei discuții, domnul Birț a zis: o să organizez eu un Oktoberfest. Eu i-am zis că mai sunt două săptămâni, cum e posibil? El mi-a spus: treaba mea, eu o să reușesc. Și am fost sigură că va reuși și mi-am adus aminte cine a creat echipa de fotbal Hermannstadt! A fost inițiativa domnului Birț. Eu sunt sigură că la anul va fi un Oktoberfest mult mai mare, cu mai multe dotări, dar în două săptămâni aici s-au făcut minuni”, a spus primarul Fodor.
[brid video=”1456551″ player=”38897″ title=”OktoberFest1″ duration=”42″ description=”Astrid Fodor la Oktoberfest” uploaddate=”2023-10-28″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1456551_th_653ccb1a82981_1698482970.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1456551_sd_653ccb1a82981_1698482970.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1456551.mp4″ width=”16″ height=”9″]
Teodor Birț: „Ne dorim ca festivalul să devină o tradiție”
Teodor Birț a declarat, vineri seara, că își dorește ca Oktoberfest să devină o tradiție și să fie organizat în fiecare toamnă în Sibiu. Acesta a mărturisit că ideea primei ediții s-a născut abia în urmă cu două săptămâni și că organizarea festivalului a constituit un adevărat tur de forță, mulțumindu-le celor care s-au implicat ca lucrările să fie la cel mai înalt nivel.
[brid video=”1456552″ player=”38897″ title=”OktobertFest” duration=”81″ description=”Teodor Birț la Oktoberfest” uploaddate=”2023-10-28″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1456552_th_653ccc4b00d42_1698483275.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1456552_hd_653ccc71701c8_1698483313.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1456552.mp4″ width=”16″ height=”9″]
„Ne dorim ca, începând din acest an, acest festival să devină o tradiție, astfel încât cu toții să ne bucurăm de zile minunate, de seri frumoase, în care să ne simțim bine împreună, să dansăm, să ascultăm muzică de calitate, să gustăm un preparat deosebit și, de ce nu, să bem și o bere bună, mai ales dacă știm că este berea din Sibiu. Am organizat acest eveniment într-un timp foarte scurt, a fost extrem de greu, dar am avut mare încredere ca va fi așa cum vedeți că este, dintr-un motiv foarte simplu. Am lucrat cu cea mai bună echipă. Vreau să le mulțumesc tututor celor care în această săptămână au muncit pe brânci, aș spune, și doar cu sprijinul lor acest eveniment este plin, iar atmosfera este aceea pe care mi-am dorit-o întotdeauna”, a spus Teodor Birț, directorul Piețe SA Sibiu.
După discursuri, Astrid Fodor și Teodor Birț au deschis primele două butoaie de bere, din brandurile locale Trei Stejari și Sadu.
[brid video=”1456557″ player=”38897″ title=”OktobertFest3″ duration=”38″ description=”Astrid Fodor și Teodor Birț la Oktoberfest” uploaddate=”2023-10-28″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1456557_th_653ccef7be91b_1698483959.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1456557_sd_653ccef7be91b_1698483959.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1456557.mp4″ width=”16″ height=”9″]
Mâncare tradițională și muuultă bere la Oktoberfest
Sibienii au fost invitați să cumpere produse tradiționale locale proaspete: legume, fructe, carne, lactate, dulceață, miere și multe dulciuri, plăcinte, ciocolată, acadele și clătite. Tarabele micilor producători au fost așezate pe una dintre laturile cortului uriaș în care lumea a fost invitată să petreacă și să se simtă bine alături de familie și prieteni. La bufetul amenajat în interior, s-a putut servi mâncare tradițională proaspătă și caldă, suc și bere. Prețul unui colan copt, pe kilogram, este de 120 lei, ceafa de porc este 120 lei/kg, murăturile se vând la prețul de 50 lei/kg, o porție de gulaș unguresc este 25 lei, o bere costă 12 lei, iar apa și o băutură răcoritoare se vând la prețul de 10 lei.
Încă două zile de distracție în stil bavarez la Sibiu
Evenimentul a atras în Târgul Obor un număr mare de tineri, dar și oameni de toate vârstele, familii cu copii, care și-au dat întâlnire la marginea Sibiului. În prima seară, sibienii s-au delectat cu muzica fanfarei Neppendorfer Blaskapelle și a trupei Trio Saxones Band, precum și cu spectacolul oferit de tinerii din trupa de dansuri săsești a Forumului German din Sibiu, care au atras aplauzele și aprecierea spectatorilor.
Urmează încă două zile de distracție. Iată mai jos programul complet:
Sâmbătă, 28 octombrie
- Ora 10:00 – Deschidere eveniment
- Ora 16:00 – DJ Ics – Adrian Borbely și DJ Iustee
- Ora 18:00 – Fanfara Neppendorfer Blaskapelle
- Ora 19:00 – Die Burzenland Party Band
Duminică, 29 octombrie
- Ora 10:00 – Deschidere eveniment
- Ora 16:00 – DJ Ics – Adrian Borbely și DJ Iustee
- Ora 18:00 – Die Burzenland Party Band
Ciolan „bavarez” servit și mâncat cu tacâmuri din plastic și bere „bavareza” in pahar de plastic la 400ml, la doar 15euro, exact ca la Oktoberfest in Munchen.
O mare dezamăgire.