Un biolog a semnalat problema ploșniței dantelate, în fața consilierilor locali. „Toate parcurile din Sibiu sunt afectate”

În cadrul ședinței Consiliului Local de joi, biologul Cristina Moise, lector la ULBS în cadrul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului a vorbit despre problema ploșniței dantelate. O insectă care a invadat în acest an parcurile din Sibiu, dar și arborii din cartiere.

Un biolog a semnalat problema ploșniței dantelate, în fața consilierilor locali. „Toate parcurile din Sibiu sunt afectate”

Ploșnița dantelată este o insectă care afectează stejarii și gorunii prin faptul că se hrănește cu seva frunzelor. Biologul a tras un semnal de alarmă referitor la insecta care poate afecta grav acești arbori dacă nu sunt luate măsuri. Lectorul ULBS a început cercetarea acestei specii în urmă cu doi ani.

„Această insectă care se numește „ploșnița dantelată” a stejarului și este originară din America de Nord. Această insectă este foarte mică, are puțin peste un milimetru, aripile ei sunt transparente, de unde și denumirea de  ploșnița dantelată. Din cauza schimbărilor climatice pe care toți le resimțim, o grămadă din aceste specii invazive au plecat în căutarea altor teritorii și această ploșniță a ajuns pentru prima dată pe continentul european în anul 2000, unde a fost semnalată în Lombardia, Italia și și-a extins arealul în 20 de țări europene. La noi în România a fost semnalată pentru prima dată în anul 2015, în Arad și se presupune că a ajuns în Ungaria. Anul acesta a fost o invazie”, a spus Moise în cadrul ședinței de consiliu.

Cercetările biologului au început în 2021 când reprezentanți ai Muzeului de Istorie Naturală au observat micile insecte care invadaseră gorunul din curtea muzeului. „Mi-au spus de existența unei insecte pe care nu o cunoșteam. M-am documentat și începând din 2021 am cercetat această specie, care să știți că va crea mari probleme în tot ceea ce înseamnă ecosisteme forestiere. Creează probleme pentru că o femelă depune până la 120 de ouă pe partea inferioară a frunzei. Vă dați seama că numai anul acesta în Sibiu au fost milioane de exemplare”, spune lectorul universitar.

Toate parcurile din Sibiu, afectate

Potrivit biologului, toate parcurile din Sibiu sunt afectate de prezența „ploșniței dantelate”. Insectele se hrănesc cu seva frunzelor de gorun și stejar. „Sunt afectate toate parcurile din Sibiu: parcul Astra, parcul Cetății, parcul Sub Arini, inclusiv Pădurea Dumbrava, dar și arborii izolați din toate cartierele. Urmăresc 18 puncte de observații. Vreau să vă spun cu mare tristețe că gradul de atac a ajuns undeva la sută la sută. În primul rând afectează seva elaborată a frunzelor pentru că aceste insecte se hrănesc cu seva elaborată afectând clorofila. Din cauza aceasta, în parcurile din Sibiu, puteți observa că partea de sus a frunzelor este albă. Atacurile, în ani succesivi, duce la deteriorarea arborilor de stejar și de gorun”, spune biologul Cristina Moise.

Soluții pentru combaterea speciei „ploșnița dantelată”

Pentru moment nu există o soluție chimică prin care insectele respective să fie combătute, deoarece acestea depun ouă și stau pe partea superioară a frunzelor. În schimb, biologul sibian spune că, împreună cu studenții, a găsit o soluție biologică, dar pentru care are nevoie de finanțare.

„Nu putem aplica tratamente chimice, fiind vorba de locuri publice, de parcuri din oraș. Însă, eu cu studenții și masteranzii din oraș am găsit o metodă biologică de combatere, un antagonist. Dar cercetarea necesită timp și resurse. Eu am nevoie de bani. Asta înseamnă un laborator de creștere biologică, unde am nevoie de camere de creștere, un microscop, de foarte multe device-uri care se găsesc într-un laborator de biologie în orice țară”, a spus biologul Moise, lector la ULBS.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică