Guvernul extinde lista produselor cu adaos comercial limitat
FOTO arhivă

Guvernul va extinde de la 14 la 21 lista produselor alimentare care sunt vizate de măsura limitării adaosului comercial. De asemenea, măsura va fi prelungită cu trei luni.

„Prelungim limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu încă 3 luni și extindem această măsură la 21 de categorii de produse, față de 14 în prezent. Datele de la INS ne arată că măsura a avut efectele așteptate. Am oprit creșterea excesivă a prețurilor pentru alimente, iar, pentru multe dintre produsele incluse în listă, la raft, se constată scăderi substanțiale de preț. De aceea, avem toate motivele să continuăm această măsură, care protejează în special familiile cu venituri medii și mici”, a declarat la începutul ședinței de Guvern de vineri premierul Marcel Ciolacu, relatează Mediafax.

Acesta a anunțat că va fi introdusă o limită de maximum 5% a adaosului comercial pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui și carne de vită care sunt importate vrac și care nu sunt procesate aici, în România.

„Acest guvern nu poate susține practica speculativă a unora, de a importa ieftin și a vinde scump, profitând de faptul că acel produs este necesar traiului de zi cu zi al oricărei familii”, a mai spus Ciolacu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică