Consilierii locali au participat, joi, la cea mai lungă ședință din ultimii ani. În cele aproape trei ore, aceștia au votat mai bine de patruzeci de proiecte și au ascultat problemele cetățenilor care s-au înscris să ia cuvântul.
Cea mai lungă ședință de Consiliu Local din ultimii ani s-a sfârșit după aproape trei ore. Consilierii au avut de votat peste patruzeci de proiecte, iar unele dintre ele au fost dezbătute intens.
Cel mai discutat proiect, care a și fost retras de pe ordinea de zi fiindcă necesită o nouă rundă de dezbateri, prevedea modificarea programului de circulație al transportului public în comun, în lunile noiembrie și decembrie. Liderul sindical al șoferilor de la Tursib a fost prezent în sală și a pus pe masă problemele cu care conducătorii se confruntă de ani de zile. Lipsă de personal, ore suplimentare, salarii prea mici și angajați extenuați, sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-a prezentat Eduard Teodosescu.
Citește și: Șoferii de la Tursib vor salarii decente. Liderul de sindicat avertizează că vor urma demisii în masă
Pe măsură ce minutele treceau, unii consilieri păreau să nu mai aibă răbdare. Câțiva dintre aleșii locali butonau telefoanele, iar alții plecau, rând pe rând, la toaletă.
Spre finalul ședinței, consilierii PNL au părăsit sala, nemaidorind să participe la discuții din cauza „declarațiilor de iubire” ale unui cetățean. (Vezi AICI declarațiile declanșatoare)
Iată cele mai importante proiecte dezbătute și votate de consilierii locali în ședința din 26 octombrie:
Emanuel Curtman ia locul lui Alexandru Dumbravă în Consiliul Local al Sibiului
Centru pentru tratarea tinerilor dependenți de droguri în Sibiu. Bibu: „Putem lua exemplul Clujului”