"Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii" rulează la Cinegold de vineri, 27 octombrie

Ultimul film scris și regizat de Radu Jude, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (Do Not Expect Too Much from the End of the World) intră la sfârșitul acestei săptămâni în programul cinematografelor din România: Arad, Bacău, Bârlad, Bistrița, Brașov, Brăila, București, Botoșani, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timișoara, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Toplița etc.

"Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii" rulează la Cinegold de vineri, 27 octombrie
video
play-sharp-fill

În Sibiu, filmul va rula la CineGold, după următorul program:

vineri (27.10) de la 17:20, sâmbătă (28.10) de la 15:00, duminică (29.10) de la 17:40, luni (30.10) de la 15:00, marți (31.10) de la 17:40, miercuri (1.11) de la 13:40 și joi (2.11) de la 15:30.

În film, Angela (Ilinca Manolache), asistentă de producție, traversează Bucureștiul pentru castingul unei reclame despre protecția muncii, comandată de o multinațională. Ca o Alice în Țara Minunilor întâlnește în drumul ei epuizant oameni de afaceri, adevărați hărțuitori, victime ale accidentelor la locul de muncă, un partener de sex, propriul său avatar digital (Bobiță), o altă Angela (Dorina Lazăr) dintr-un film mai vechi al lui Lucian Bratu, Angela merge mai departe, dar și pe strănepoata lui Goethe (Nina Hoss).

“Cineva a comparat filmul cu o șaorma cu de toate. Intenția era ușor ironică, dar are dreptate și pentru că filmul conține multe lucruri, multe genuri, o mulțime de povești, de anecdote, de citate – toate scufundate în sosul comediei. Umane. 

Narațiunea e bazată pe niște întâmplări adevărate la care am participat sau am fost martor, povești mici, individuale, ale unor oameni prinși în relații personale, profesionale, de muncă, în care se întâlnesc foarte multe linii de tensiune din interiorul felului în care funcționează societatea noastră.

În plus, este și un omagiu adus unui frumos film din anii ’80, Angela merge mai departe, al lui Lucian Bratu, iar marii actori din acel film – Dorina Lazăr și László Miske apar și în filmul nostru.

Sper ca spectatorii să îl descopere cu delicii” a comentat Radu Jude.

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii pune în legătură diverse narațiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), diverse tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) și diverse strategii estetice.

În rolurile principale îi regăsim pe Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Dorina Lazăr și László Miske, alături de celebra actrița germană Nina Hoss. Din distribuție mai fac parte actorii Katia Pascariu, Șerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Sofia Nicolaescu și regretata Adina Cristescu, care ne-a părăsit recent.

Într-o apariție specială – cineastul Uwe Boll.

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului, Mențiune din partea Juriului Ecumenic și Premiul I din partea Juriului Tinerilor.

Filmul este propunerea României pentru Premiile Oscar 2024, categoria “Cel mai bun lungmetraj internațional” și până la anunțarea selecției finale, acesta este prezent atît în programele competiționale sau ca invitat special în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume, precum: New York, Chicago, Toronto, BFI London, Pusan, Viennale etc.

Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este o producţie 4 Proof Film și Micro Film, în coproducţie cu Paul Thiltges Distributions, Les Films d’Ici și Kinorama, în asociere cu Bord Cadre Films și Sovereign Films, realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Arte Cofinova/19 și Croatian Audiovisual Centre, în colaborare cu Cineplexx România, EssenceMediacom și Televiziunea Română.

Distribuția în cinematografele din România este realizată de către Domestic Film, cu sprijinul CNC, DACIN SARA, UPFAR-ARGOA și UCIN.

Programul tuturor proiecțiilor din următoarea perioadă este disponibil pe pagina de Facebook: www.facebook.com/DoNotExpectTooMuchFromTheEndOfTheWorld.

Parteneri media: Agerpress, Aarc, Cineghid, Daily Magazine, Films in Frame, G4media, Iqads, Liternet, Metropolis, Metropotam, Mindcraftstories, Munteanu, News.ro, Observator cultural, Spotmedia, Zile și nopti, Radio România.

Despre Radu Jude

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. 

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, scțiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția.

La ediția din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiția de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.

Cel mai recent scurtmetraj al său, “Potemkiniștii” (2022) a avut premiera mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs și a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaționale. În prezent lucrează la filmul de montaj “8 ilustrate din lumea ideală”, realizat împreună cu filozoful Christian Ferencz-Flatz și la filmul de ficțiune “Dracula Park“

Facebook: www.facebook.com/DoNotExpectTooMuchFromTheEndOfTheWorld

Instagram: www.instagram.com/donotexpecttoomuchfrom

Ultima oră

Comentariul meu

Publică