Consilierii PNL au părăsit sala de Consiliul Local, deranjați de declarația unui cetățean care s-a înscris să ia cuvântul la finalul ședinței ordinare. „Eu vă iubesc. Adi Bibu nu vă iubește”, au fost vorbele care i-au făcut pe consilieri să se ridice și să plece.
Sibianul Cristian Marinescu a reușit să-i scoată din sala de ședință pe consilierii locali din partea PNL. Afaceristul local s-a înscris să ia cuvântul, însă declarațiile lui au fost socotite nelalocul lor de către anumiți consilieri. „Ce facem cu Poliția Locală? Nu te primesc în audiențe. Dacă domnul Aldea face pe pisicuțul, iar doamna primar nu are ce să îi facă, cum facem? (…) Doamna primar, nu mă considerați dușmanul, că eu chiar vă iubesc. Adi Bibu nu vă iubește, dar eu da! V-am votat în 2020!. (…) Ce s-a întâmplat cu auditul ăla? Că au trecut 8 luni, mai face nevastă-mea un copil!”, a spus Marinescu.
„Dacă ne permiteți, doamna primar, grupul PNL nu mai vrea să asiste la discuții despre pisicuți și declarații de iubire, așa că, cu permisiunea dumneavoastră, noi ne retragem”, a spus consilierul PNL, Adrian Bibu.
Apoi, pe rând, consilierii PNL s-au ridicat de la masă, și-au luat hainele, și au părăsit sala de ședințe.