au început lucrările la tunelul momaia de pe autostrada sibiu-pitești. ar putea fi gata in trei ani (video)
foto Captura foto video YouTube

Constructorul PORR, care se ocupă de construcția lotului 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, a organizat o ceremonie pentru a marca începutul lucrărilor la primul tunel forat pe o autostradă din România. Tunelul, care se află în zona Dealului Momaia, are o lungime de 1,3 kilometri și se execută cu metoda NATM din Austria.

La ceremonia oficială de lansare, șeful de proiect, inginerul Fernando Lopes a spus că lucrările ar trebui terminate în 3 ani „sperăm ca în trei ani de zile să fie un proiect finalizat cu succes în care toată lumea s-a implicat”, potrivit imaginilor publicate pe Canalul YouTube „Răducu P Drum”, scrie Economedia.

Tunelul Momaia are o lungime de 1,3 km și este format din 2 galerii principale separate, una pentru fiecare sens de mers. Va fi realizat în conformitate cu normativele și directivele europene, iar printre particularități regăsim:

– câte 2 benzi pe sens și acostamente – sistem de ventilație – sistem de evacuare

– iluminat public– sistem de comunicare– câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului. Antreprenorul estimează un termen de 2 ani pentru săpătura tunelului, 1 an pentru căptușarea interioară și până la 8 luni pentru instalarea echipamentelor și testare.

Cel mai lung tunel al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este cel de la Poiana (1,7 km) pe lotul 3 (WeBuild), dar probabil cel mai greu de construit (din cauza reliefului/accesului) va fi cel de pe Lotul 2 Boița – Cornetu (Tunel Câineni 1.590 metri).

YouTube video

Ultima oră

Comentariul meu