tractorist fără permis, prins cu o alcoolemie record în slimnic
foto: arhivă

Polițiștii au depistat în trafic, la Slimnic, un bărbat beat, care nu avea permis de conducere, la volanul unui tractor.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit, în 21 octombrie, în jurul orei 04:00, în Slimnic,  pentru control, un tractor condus de către un localnic în vârstă de 33 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

„De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 1,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu