Un bărbat din București a fost prins de polițiști conducând cu viteza de 248 km/h pe Drumul Expres 12, Craiova-Pitești. Aceasta este cea mai mare viteză înregistrată vreodată pe acest segment de drum.
„Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul București”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban, relatează Digi24.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost oprit de polițiști în comuna Slătioara, județul Olt. Limita maximă de viteză pe acest sector de drum este de 120 km/h.
Șoferul a fost amendat cu 2900 lei și a rămas și fără permis pentru o perioadă de patru luni.