Spectacol pe cer, sâmbătă noapte. „Va ploua” cu stele căzătoare
Sursa foto: Digi24
Sâmbătă noapte spre duminică va avea loc un fenomen astronomic inedit, și anume o ploaie cu stele căzătoare.
Oamenii de știință spun că Pământul va trece printr-un nor de praf, care a făcut cândva parte din coada cometei Halley, iar cel puțin 20 de stele căzătoare pot fi observate pe oră, pe timpul nopții, potrivit Digi24.
Ploaia de meteoriți Orionide atinge apogeul în acest weekend. În noaptea de 21 spre 22 octombrie, Pământul va trece prin porțiunile centrale ale unui nor de praf care a făcut cândva parte din coada cometei Halley.
În timpul vârfului Orionidelor, pot fi observați cel puțin 20 de meteoriți pe oră, dacă este noapte. Orionidele sunt numite astfel deoarece provin din constelația Orion. Nu este nevoie de echipament special pentru a vedea meteoriții, ci doar de puțină răbdare. Cei care petrec cel puțin o oră uitându-se la cer vor avea șanse și mai mari să vadă „stelele căzătoare”, explicația fiind că ochii se adaptează la întuneric, maximizând capacitatea de le vedea. De asemenea, sunt șanse și mai mari să observați stelele căzătoare într-o zonă fără poluare luminoasă, departe de orașe, precum zonele de munte.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică