Nouăsprezece persoane au fost transportate la spital în urma accidentului de vineri din intersecția dintre Drumul Hoților și strada Salzburg.
UPDATE
Persoanele rănite în accident au ajuns la spital, acolo unde primesc îngrijri medicale. „La Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu au fost aduși 11 pacienți cu vârste între 24 și 57 ani, 5 femei și 6 bărbați. Aceștia au fost preluați de personalul medical pentru acordarea îngrijirilor și efectuarea consultațiilor. Pacienții sunt în momentul de față stabili și conștienți. Aceștia au suferit contuzii, escoriații și traumatisme. Investigațiile medicale continuă pentru stabilirea conduitei terapeutice”, spune Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Două microbuze au intrat în coliziune, vineri, în intersecția dintre strada Salzburg și Calea Șurii Mici. Peste douăzeci de persoane au fost evaluate de echipajele medicale venite la fața locului, iar 19 dintre ele au ajuns la spital.
„În accident au fost implicate 23 de persoane care au primit îngrijiri medicale. Dintre acestea 4 persoane refuză transportul la spital. Merg la spital în total 19 persoane (11 femei și 8 bărbați).
Echipajul ATPVM transportă la Spitalul Militar un număr de 8 victime care prezintă traumatisme și escoriații. Echipajele SMURD transportă la UPU Sibiu o femeie și patru bărbați care prezintă traumatisme și contuzii minore. Echipajele SAJ au preluat 6 victime”, a precizat Raluca Marcu, reprezentantul ISU Sibiu.
Citește și: Accident cu două microbuze pe strada Salzburg în Sibiu. Drumul Hoților, blocat