i.t.m. sibiu: două amenzi de 20.000 lei și 15 avertismente pentru nerespectarea legislației privind munca zilieră
foto: arhivă

În perioada 09 – 13 octombrie 2023 I.T.M. Sibiu a desfăşurat Campania naţională de verificare a respectării de către beneficiari a prevederilor legislaţiei privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în domeniile de activitate prevăzute de Legea nr.52/2011. În perioada de desfăşurare a campaniei, inspectorii de muncă au verificat 47 de beneficiari la care îşi desfăşoară activitatea 98 de zilieri, dintre care 1 tânăr cu vârsta sub 18 ani.

Pentru neconformităţile identificate, inspectorii de muncă au dispus 35 de măsuri de remediere şi au aplicat un număr de 17 sancţiuni contravenţionale, respectiv 2 amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 lei pentru beneficiarii care au folosit zilieri pentru alte activităţi decât cele expres reglementate de Legea nr.52/2011 şi 15 avertismente pentru următoarele neconformităţi: nestabilirea renumeraţiei brute orare a zilierului cel puţin egală cu valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, nerespectarea şi neaplicarea de către beneficiar a dispoziţiilor cu privire la transmiterea registrului electronic de evidenţă a zilierilor la inspectoratul teritorial de muncă, zilnic, înainte de începerea activităţii de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarul şi transmiterea de date incomplete sau eronate în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor.

De asemenea, inspectorii de muncă au identificat încălcări şi ale altor prevederi legale din domeniul relaţiilor de muncă şi au aplicat 5 avertismente pentru transmitere date incomplete sau eronate în registrul general de evidenţă a salariaţilor, lipsa completării documentelor de evidenţă a timpului de muncă cu ora de începere şi de terminare a programului de lucru a salariaţilor sau cu toate orele prestate de salariaţi (nu sunt evidenţiate orele de muncă suplimentară), lipsa dovezii plăţii sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi nerealizarea masurilor dispuse de inspectorul de muncă în controlul efectuat anterior.

„Această campanie a urmărit verificarea respectării de către beneficiari a obligaţiilor care le revin conform prevederilor legale având în vedere faptul că există cazuri în care beneficiarii eludează prevederile legale în materie şi folosesc în mod ilegal forţa de muncă zilieră, în aceste cazuri impunându-se o verificare şi aplicare a sancţiunilor, acolo unde este cazul.” – Stănilă Alexandru Marius , inspector şef I.T.M. Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu