Ana Zotică, o tânără din Sibiu, visează să apere țara: Tatăl fetei: ”Toți datorăm un singur lucru acestei țări”
foto Agerpres

Ana Zotică, o tânără din Sibiu, a depus vineri jurământul militar, în prezența părinților ei emoționați.

Ana, care a absolvit Colegiul Național Militar din Alba Iulia, a ales să revină acasă pentru a-și continua pregătirea militară la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Părinții Anei, vizibil emoționați, au declarat că sunt încrezători că fiica lor va reuși în cariera militară, chiar și în contextul internațional dificil, cu tot mai multe conflicte.

„Sunt și eu emoționat, iar pentru un tată parcă este mai dificil, pentru că tații au o relație specială cu fetele, dar categoric datoria noastră este să o susţinem. Iar dacă tot aţi pomenit de acest context internaţional dificil, nu, nu ne este teamă, pentru că, civili sau militari, toţi datorăm un singur lucru acestei ţări: jurământul de a o apăra. Repet, civili sau militari, aşa că nu ne este teamă”, a declarat pentru AGERPRES Ovidiu Zotică, tatăl Anei.

„Am foarte mari emoţii. E un moment unic. Ea e singurul copil pe care îl avem şi nu ne-am fi aşteptat să îmbrace această haină atât de frumoasă, dar cu atât de multe responsabilităţi. Ne bucurăm că a venit la Sibiu. Contextul acesta (internaţional – n.r.) creează mari probleme pentru oricare părinte, dar noi suntem alături de ea şi ştim că tot ce va învăţa în această Academie o va ajuta să depăşească momentele critice pe care viaţa i le va pune, dar suntem convinşi că, la final, totul va fi bine. Chiar avem încredere în ea şi în aceşti oameni cărora le-am încredinţat copilul nostru”, a precizat Laura Zotică, mama Anei.

„Este ceva unic, ceva ce nu găseşti peste tot, la facultăţile civile, şi este ceva special, mai ales pentru cineva căruia îi place să socializeze, să fie cu colegi, să lucreze în echipă. Chiar recomand dacă se găseşte cineva într-o situaţie ca mine, recomand o academie, mai ales cea de la Sibiu”, a spus Ana Zotică.

Ultima oră