Împreună cu primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Iovi, am fost la domnul Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a vedea care sunt pașii pentru continuarea proiectului “Înființare sistem de distribuție gaze naturale, racord și stație de reglare-măsurare, în localitățile Jina, Poiana Sibiului, Tilișca, Rod, județul Sibiu”.
Proiectul, care a obținut finanțare în 2022, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), nu poate fi implementat până la sfârșitul acestui an, dar ministrul ne-a dat asigurări că acesta va fi continuat și va fi asigurată sursa de finanțare pentru finalizarea lui. Este obligatoriu ca și beneficiarii acestui proiect să întocmească la timp documentația necesară.
Am fost, cu primarul Adrian Iovi, și la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde ne-am întâlnit cu secretarul de stat Alexandru Stoica. Am discutat despre noi posibilități de accesare de fonduri pentru comuna Poiana Sibiului.
Îl felicit pe colegul meu Adrian Iovi, pentru implicare și îl asigur de tot sprijinul meu și al colegilor mei din PSD pentru dezvoltarea comunei Poiana Sibiului!