Consiliul Județean Sibiu anunță deschiderea perioadei de depunere a dosarelor în vederea identificării tuturor elevilor și profesorilor din județ care au obținut rezultate sau distincții, precum premii, medalii, trofee, mențiuni speciale, la concursurile, olimpiadele sau la alte competiții școlare de nivel național și internațional, organizate în anul școlar 2022-2023 de către Ministerul Educației.
Astfel, până în data de 31 octombrie 2023, ora 14, directorii școlilor din învățământul preuniversitar din județul Sibiu sau profesorii coordonatori ai elevilor olimpici pot depune la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean documentele solicitate prin Regulamentul de premiere, aprobat prin HCJ nr. 245/28.09.2023: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2023/09/ph-premiere-olimpici-2023-so-28092023.pdf, toate informațiile referitoare la concurs fiind disponibile pe site-ul ISJ Sibiu, http://www.isjsb.ro/: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf3RUWQO_ItmiCqgMO8fI91qnKuNhPr7eTuvfpuLR7jWVVv_Q/viewform?pli=1
Elevii și profesorii care îndeplinesc condițiile de selecție vor fi premiați în cadrul Galei performanței în învățământul preuniversitar din județul Sibiu – anul 2023, care va fi organizată de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, în data de 13 decembrie 2023, la Sala Thalia.
Suma aferentă premierii este alocată din bugetul propriu al Județului Sibiu, fiind în cuantum de 220.000 lei, reprezentând atât fondul de premiere cât și sumele necesare organizării evenimentului (diplome, trofee, flori, materiale de promovare, desfășurare eveniment etc.).