Un weekend plin de evenimente ne așteaptă la Sibiu. Filme și documentare la Astra Film Festival, drumeții, concerte pentru copii și filme în premieră sunt doar o parte dintre activitățile la care sibienii pot participa în perioada 20 – 22 octombrie.
Astra Film continuă în acest weekend cu cele mai interesante documentare, dar și expoziții. Astfel, în acest sfârșit de săptămână sibienii au ocazia să vadă documentarele „20 de zile în Mariupol”, „Vom trăi și vom fi liberi”, „Pământul de care aparținem” și multe altele. De asemenea, copii se pot bucura de proiecții inedite, precum „Legendele Tărâmului Înstelat”, „Lumi de gheață” și „Bătrânul savant și Zoe”. Întreg programul se găsește aici.

Salonul de mobilă și Târgul de Imobiliare revin la Sibiu
La sfârşitul acestei săptămâni, începând de vineri, sibienii pot vizita două evenimente expoziţionale și de tradiție de unde îşi pot achiziționa locuința mult visată sau îşi pot alege mobilier modern, direct de la producător. Mai mult, Târgul Imobiliar aduce și în această ediție oferte şi oportunităţi de a achiziționa proprietăți inclusiv în Dubai. Târgul Imobiliar și Salonul de Mobilă se desfășoară la Redal Expo.
Citește și: Târgul Imobiliar şi Salonul de Mobilă revin în weekend la Sibiu
Filme noi, la Cineplexx
În acest weekend pot fi văzute mai multe filme în premieră. “Nuntă pe Bani”, o comedie despre un bărbat care detestă nunțile dar se vede nevoit să organizeze una proprie; “Băieți Deștepți”, un mix de acțiune și comedie care urmărește aventurile a trei polițiști în conflict cu un baron al drogurilor; și “Argonauții: Povești Șoricești”, o animație care aduce în prim-plan eroi neconvenționali într-o misiune de salvare în Grecia antică. Pe lângă acestea, cinema-ul oferă promoții speciale pentru familii cu pachetele Family Pack.
Vezi și: Ce filme noi vedem la Cineplexx Sibiu din 13 octombrie
Meci FCH – Dinamo
Sâmbătă, de la ora 17.00, are loc meciul dintre FC Hermannstadt și Dinamo. Meciul se va juca pe Stadionul Municipal.
Drumeții, în împrejurimile Sibiului
Anii Drumeției au pregătit pentru acest weekend mai multe activități în aer liber la care sibienii pot participa. De exemplu pot opta pentru drumeții în Munții Făgăraș pe Muchia Buteanului, în Munții Cindrel, pe Dealurile de la Tilișca sau drumeție la Cabana Bârcaciu.
Concert educativ cu Monica Florescu
Copiii sibienilor pot participa la o serie de activități educative. Evenimentul „Eu sunt sunet” este dedicat copiilor și va avea loc sâmbătă de la ora 11.00, în Sala Oglinzilor de la Forumul German Sibiu.
„Un ghem de povești”, la Teatrul Gong
Weekendul acesta, spectacolul ?? ???? ?? ?????̦?? se joacă pe scena Teatrului Gong. Costul unui bilet pentru reprezentațiile de la Sibiu este de 12 lei, tarif unic, flexibil, în limita locurilor disponibile. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4.
Citește și: „Un ghem de povești” – un colaj fabulos de basme ucrainene la Teatrul „Gong” Sibiu