Transfăgărășan se pregătește pentru o transformare majoră ca să rămână deschis mai mult timp
Zăpadă pe Transfăgărășan în Iunie, 2023

Transfăgărășan, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România și chiar din lume, este pe cale să beneficieze de o modernizare semnificativă. Scopul principal al acestui proiect este ca drumul să rămână deschis turismului și circulației pe o perioadă cât mai mare a anului, în special în zona dintre Piscul Negru și Cabana Bâlea Cascadă, scrie profit.ro

Transfăgărășan se pregătește pentru o transformare majoră ca să rămână deschis mai mult timp

Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat recent că firma Rutier Conex XXI SRL a fost desemnată pentru a elabora documentația de avizare a lucrărilor de modernizare. Aceasta reprezintă un pas esențial înainte de începerea efectivă a lucrărilor. Compania are la dispoziție un buget de 8,4 milioane de lei (fără TVA) și un termen de 12 luni pentru a finaliza contractul.

Cristian Pistol a subliniat importanța acestui proiect, menționând că se dorește implementarea de soluții tehnice avansate care să permită circulația în condiții de siguranță pe Transfăgărășan pentru o perioadă cât mai lungă din an. Aceasta ar însemna o oportunitate majoră atât pentru turismul local, cât și pentru locuitorii zonei și cei care tranzitează regiunea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică