Motociclist lovit de o autoutilitară în Mediaș
FOTO arhivă

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit la un accident de circulație produs pe strada Brateiului din municipiul Mediaș. S-a produs o coliziune între o motocicletă și o autoutilitară. 

Motociclist lovit de o autoutilitară în Mediaș

Atât motociclistul, cât și șoferul au vrut să depășească pe linie continuă, dar s-au ciocnit. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă spre Sighișoara, pe un tronson de drum prevăzut cu marcaj continuu, un sibian în vârstă de 39 de ani s-a angajat în depășirea unei autoutilitare, cu care a intrat apoi în coliziune după ce șoferul acesteia, un sucevean în vârstă de 42 de ani a virat la stânga, încălcând, la rândul său marcajul longitudinal continuu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.  

Motociclistul și pasagera de pe motocicletă, o sibiancă în vârstă de 47 de ani, au suferit vătămări corporale. La fața locului au intervenit echipaje SMURD și SAJ. „Echipajul SMURD a preluat o femeie de 47 de ani cu traumatism la picior, care se afla pe motocicletă. Aceasta este transportată la CPU Mediaș, conștientă”, spune sg. maj. Raluca Marcu de la ISU Sibiu. 

Motociclistul a fost și el dus la spital cu o ambulanță SAJ. El a suferit un traumatism de membru inferior și un traumatism de coloană. 

În zonă se circulă îngreunat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică