„Ziua Armatei României în școli“, sărbătorită joi la Mediaș

Municipiul Mediaș va găzdui și în acest an o nouă ediție a evenimentului ,,Ziua Armatei României în Școli“, un proiect derulat la nivel național, sub egida Ministerului Apărării Naționale.

„Ziua Armatei României în școli“, sărbătorită joi la Mediaș

În municipiul Mediaș, activitatea se va desfășura în data de 19 octombrie 2023, în Piața Corneliu Coposu, în intervalul orar 12:00 – 14:00 și va fi organizată de Centrul Militar Zonal Sibiu și Comenduirea Garnizoanei Sibiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaș.

Evenimentul are ca scop promovarea carierei militare în rândul tinerilor și familiarizarea publicului cu tehnica și activitățile specifice derulate de Unitățile Militare ale Garnizoanei Sibiu și se adresează, în special, elevilor din unitățile de învățământ medieșene.

În acest sens, echipe multiple formate din studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ și cadre militare aparținând U.M. 01512, U.M. 02554, U.M. 01606, U.M. 01612, U.M. 01434, U.M. 01557, U.M. 02310, U.M. 02460 vor prezenta semnificația Zilei Armatei României, misiunea instituției militare, tipuri de armament din dotarea armatei, dar și autospeciale utilizate de aceste instituții.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică