Șoferi băuți, prinși la volan pe Șoseaua Sibiului din Mediaș
FOTO: arhivă

Polițiștii sibieni au depistat pe Șoseaua Sibiului din Mediaș doi bărbați băuți la volan. 

Șoferi băuți, prinși la volan pe Șoseaua Sibiului din Mediaș

Primul șofer a fost depistat luni dimineața. Acesta avea o alcoolemie de 0,49 la mie. „La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 11,30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 49 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Tot pe Șoseaua Sibiului, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01:00, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 64 de ani. Testarea alcoolscopică a acestui șofer a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi bărbați au fost însoțiți la o unitate medicală unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În ambele cazuri, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Vă reamintim că șoferii care consumă alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, dar și cei care conduc fără a deține acest drept vor fi condamnați la închisoare cu executare dacă sunt găsiți vinovați de producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică