Training despre „Gestiunea eficientă a energiei și soluții de energie regenerabilă” pentru specialiștii din instituțiile publice din Sibiu
Training despre „Gestiunea eficientă a energiei și soluții de energie regenerabilă” pentru specialiștii din instituțiile publice din Sibiu

În cadrul proiectului derulat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway – „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu”, una dintre principalele activități este trainingul organizat pe parcursul a trei zile consecutive, adresat specialiștilor sau persoanelor care au sau vor avea atribuții în acest domeniu. La training au participat angajați din instituțiile publice și private din județul Sibiu, fiind găzduit de Consiliul Județean Sibiu, în perioada 11-13 octombrie 2023. Tot în cadrul proiectului menționat,  astfel de cursuri vor mai avea loc în alte cinci orașe din județul Sibiu.

Cursul „Gestiunea eficientă a energiei și soluții de energie regenerabilă” cuprinde șase module susținute de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu și  ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și conțin teme specifice despre sisteme alternative de producere a energiei și protecția mediului, precum și exemple de bună practică pentru fiecare modul în parte. Printre cele mai importante teme:  țintele europene și obiectivele Pactului Verde European, cum contribuie județul Sibiu la neutralitatea climatică, rețele inteligente și agregatoare – după modelul norvegian, surse de energie regenerabile, instalații de încălzire, panouri fotovoltaice, soluții privind iluminatul, sisteme de izolații performante etc.

„Prin acest proiect ne-am dorit nu doar să conștientizăm locuitorii județului despre cum pot contribui la reducerea consumului de energie și cum pot folosi resurselor regenerabile, ci să oferim informații relevante și specialiștilor. Prin intermediul parteneriatului cu cele două instituții academice, specialiștii care au participat la trainingul de la Sibiu, dar și cei care urmează să participe la atelierele din celelalte orașe din județ, la care vor fi invitați din aproape toate primăriile, să aibă oportunitatea de a dobândi cunoștințele necesare, astfel încât atunci când va fi cazul, să acceseze fonduri nerambursabile pentru proiecte  care să contribuie la crearea unei comunități sustenabile”, a declarat Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” este implementat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway și este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, cu o valoare de 188.930 euro. Proiectul se desfășoară în perioada aprilie 2023 – ianuarie 2024.

Training despre „Gestiunea eficientă a energiei și soluții de energie regenerabilă” pentru specialiștii din instituțiile publice din Sibiu

Ultima oră