victorie la scor pentru fetele de la fc hermannstadt în liga 2. o junioară a reușit primul hattrick din carieră

Fetele de la AFC Hermannstadt au spulberat cu 8-0 (5-0) pe Athletic CS United Bihor, într-un meci contând pentru etapa a cincea din Seria B a Ligii a II-a la fotbal feminin. 

Duminică, pe Stadionul ”Măgura” Cisnădie, AFC Hermannstadt a marcat gol după gol în poarta celor de la Athletic CS United Bihor. S-a terminat 8-0, spre deliciul fanilor prezenți la stadion, care au savurat fiecare reușită. Golurile echipei sibiene au fost marcate de Ștefania Răchițan (3), Denisa Chirilă (2), Raluca Dinescu, Daria Muntean și Maria Baila. De remarcat primul hattrick din carieră pentru Răchițan, care are doar 15 ani.

Raluca Dinescu a reușit cel mai frumos gol al meciului, șut la vinclu din lovitură liberă de la 25 de metri.

Jucătoarele de la AFC Hermannstadt au dedicat victoria colegei lor, Maria Constantinescu, absentă în ultima vreme din cauza unei accidentări, dar și antrenorului Octavian Budică, căruia i-au făcut un frumos cadou cu ocazia zilei de naștere.

Cu 6 puncte din 3 meciuri, echipa pregătită de Octavian Budică, Andrei Nițulescu și Lucian Cotora este pe locul 5 în Seria B din Liga 2.

Fetele care joacă la Cisnădie vor mai avea trei puncte, după ce comisiile Federației îi vor da decizia la ”masa verde” pentru meciul din etapa a patra, când au mers la Sâncraiu, dar echipa gazdă, Olimpic Star Cluj nu s-a prezentat la meci. FC Hermannstadt mai are de jucat și un meci restant din etapa a doua,  pe teren propriu, cu Roma Florin Pădurean, reprogramat pe 29 octombrie.

Echipa de fotbal feminin a Academiei de Fotbal Măgura evoluează în competițiile organizate de Federația Română sub egida clubului AFC Hermannstadt.

FC Hermannstadt: Adam – Diana, Bocăniciu, Nistor, Drașovean –  Dinescu, Baila, Muntean – Chirilă, Răchițan, Mărgărit. Au mai intrat: Arsenie, C. Popa.

victorie la scor pentru fetele de la fc hermannstadt în liga 2. o junioară a reușit primul hattrick din carieră
Foto: Claudiu Capră

 

Ultima oră

Comentariul meu