Poliția a reținut peste 750 de permise de conducere în ultimele 24 de ore

Aproximativ 760 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore, peste 90 fiind pentru consum de alcool şi 24 pentru droguri, a informat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne, transmite Agerpres.ro

Poliția a reținut peste 750 de permise de conducere în ultimele 24 de ore

Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au avut ca principale misiuni, în cursul zilei de sâmbătă, asigurarea intervenţiei eficiente în situaţii de urgenţă, menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi supravegherea şi controlul frontierei de stat.

Astfel, arată sursa citată, personalul structurilor operative a intervenit la 5.381 de evenimente, 3.480 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.901 circumscrise situaţiilor de urgenţă.

„La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 1.000 de posibile infracţiuni, aproximativ 24 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 224 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 242 de fapte penale. Faţă de 32 de persoane au fost dispuse măsuri preventive”, se precizează în comunicat.

Ministerul informează totodată că au fost depistate 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

„Poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţari, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 327 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 757 de permise de conducere, dintre care 93 pentru consum de alcool şi 24 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise”, mai informează MAI.

Ministerul Afacerilor Interne mai precizează că, tot sâmbătă, poliţiştii şi jandarmii au constatat 10.519 contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei.

„La rândul lor, pompierii au efectuat 34 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 2 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 80.500 de lei”, transmite sursa menţionată.

Dintre misiunile pompierilor, 1.527 au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 180 pentru stingerea de incendii şi 13 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate nouă persoane.

Alte nouă persoane au fost salvate în urma a 11 misiuni aero-medicale executate de piloţii Inspectoratului General de Aviaţie, mai precizează MAI.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică