Un contract de 100.000 de euro pentru promovarea turismului din România semnat cu BBC va intra în vigoare de luni, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Lucian Rus.

Negocierile se află în faza finală, iar această colaborare de amploare are ca obiectiv atragerea turiștilor britanici în stațiunile balneare ale țării, a dezvăluit secretarul de stat Lucian Rus într-o declarație exclusivă acordată publicației Libertatea. Prin intermediul acestei campanii de promovare cu BBC, România urmărește să-și sporească prezența pe piața din Marea Britanie, dorind să se impună ca o destinație turistică deosebit de atractivă.
Toate clipurile de promovare vor fi realizate de cunoscutul producător Charlie Ottley, care a realizat seria de documentare intitulată „Flavours of Romania”.
Lucian Rus a mai dezvăluit că România, prin Ministerul Economiei și Turismului, va achiziționa clipurile de la regizorul și jurnalistul Charlie Ottley, care le-a realizat în colaborare cu BBC. Conform înțelegerii, pentru cele opt clipuri, Charlie Ottley va primi 50.000 de euro din partea Ministerului Economiei și Turismului.
O poveste despre Sibiul ascuns în „Flavours of Romania”
În ultimul episod al celei de-a doua serii documentare „Flavours of Romania”, Charley Ottley a prezentat un fragment din istoria Sibiului, dezvăluind existența unei statui ascunse în inima orașului. Este vorba despre statuia sfântului Nepomuk, aflată în curtea parohiei romano-catolice, care a avut parte de o istorie zbuciumată încă din momentul dezvelirii sale, în anul 1734, când a fost așezată în Piața Mare a orașului.
Dacă la început comunitatea luterană din acea vreme a fost cea care s-a opus amplasării statuii în oraș, în 1948 statuia a fost demontată de pe soclu și depozitată în curtea Muzeului Bruckenthal. În 1988 destinul statuii sfântului Nepomuk s-a schimbat din nou, fiind cumpărată cu suma de un leu de către parohia romano-catolică și așezată pe soclu în curtea sa interioară, unde a rămas adăpostită dar și necunoscută pentru majoritatea sibienilor.