Zona Metropolitană Sibiu este mai aproape de înființare. Primăria Sibiu a găzduit o întâlnire importantă pentru constituirea asociației, acolo unde a fost ales Consiliul Director. Primarul din Rășinari, Bogdan Bucur, va fi, timp de un an, președintele ADI POL Dezvoltare Sibiu.
Primăria Sibiu a găzduit o întâlnire importantă pentru constituirea ADI Pol Dezvoltare SIBIU, adică zona metropolitană care se va dezvolta în jurul reședinței de județ – Municipiul Sibiu.
„La ședință au participat primarii celor 20 de localități care au aderat la ADI Pol Dezvoltare Sibiu, în baza unor hotărâri emise de Consiliile Locale: Municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Poplaca, Rășinari, Roșia, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică – reprezentând coroană urbană 1, precum și orașele Avrig, Săliște și Tălmaciu și comunele Gura Râului, Loamneș, Ludoș, Orlat, Râu Sadului, Sadu, Slimnic și Vurpăr – reprezentând coroana urbană 2”, spun reprezentanții Primăriei Sibiu.
Primarul comunei Rășinari, primul președinte al asociației
Prin votul tuturor celor 20 de primari a fost ales Consiliul director al Asociației, acesta fiind alcătuit din primarii localităților: Municipiul Sibiu, comuna Loamneș, comuna Șura Mare, comuna Rășinari și comuna Sadu. De asemenea, prin votul membrilor Consiliului Director a fost ales președintele ADI Pol Dezvoltare SIBIU, în persoana primarului comunei Rășinari, Bogdan Bucur, conform Statului Asociației mandatul acestuia fiind de 1 an.
Acesta a declarat, pentru Ora de Sibiu, care vor fi atribuțiile lui. „Consiliul director și președintele asociației ADI POL Dezvoltare Sibiu se vor schimba o dată la un an, astfel încât să treacă pe rând, prin rotație, toate UAT-urile incluse în Zona Metropolitană. Președintele va convoca ședințele de consiliu consultativ și cele de adunare generală, va semna actele în numele asociației, va colabora cu echipa tehnică – aici posibil să fie un pic mai greu până se formează echipa și până începem să derulăm activitățile. Mă onorează faptul că colegii mei primari din Zona Metropolitană m-au ales pe mine la început și sper să fac tot ce pot să înceapă activitatea acestei asociații cu bine, astfel încât să avem și rezultate”, a spus primarul Bogdan Bucur.
Asociația va fi înregistrată la Judecătoria Sibiu
Sediul ADI POL Dezvoltare Sibiu va fi pus la dispoziție de Primăria comunei Șelimbăr. Următorul și ultimul pas pentru înființarea Zonei Metropolitane este depunerea actelor necesare la Judecătoria Sibiu astfel încât să fie înregistrată asociația.
„În principiu, acum după ședință trebuie să fie depuse actele de constituire a ADI Pol Dezvoltare Sibiu la Judecătoria Sibiu. Va trebui să dea sentința judecătoria, iar după obținere, asociația va fi constituită. Am avut discuții în ședință, iar sediul asociației va fi pus la dispoziție de Primăria Șelimbăr. Va trebui făcut apoi și aparatul tehnic. Va trebui probabil căutată o strategie de dezvoltare pe Zona Metropolitană și pe urmă căutate finanțări, proiecte care să se dezvolte așa cum arată strategia, pe fiecare domeniu în parte, precum infrastructură, investiții în educație, turism. Din punctul meu de vedere trebuie să ne gândim la toate pentru toată Zona Metropolitană”, a spus primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur.
Obiectivul general al ADI Pol Dezvoltare Sibiu este dezvoltarea economică a comunităților care fac parte din Zona Metropolitană Sibiu, prin activități în mai multe domenii. „Scopul asocierii este dezvoltarea durabilă și sustenabilă a zonei metropolitane Sibiu prin realizarea unor proiecte de interes zonal și/sau regional și prin furnizarea unor servicii publice de care să beneficieze cetățenii localităților care fac parte din aceasta”, au spus reprezentanții Primăriei Sibiu.
Dacă cetățenii din aceste localități vor să-și piardă dreptul de a creste păsări de curte, porci, cabaline, bovine, ovine, etc pe terenurile lor, să renunțe la dreptul de a le fi retrocedate vreodată pământurile confiscate, să le apără blocuri intre case, blocuri pe terenuri pe care altă dată înaintașii lor cultivau porumb, cartofi, etc, atunci își vor merită soarta.