barna crede că usr are oameni capabili pentru „vice-șefia” primăriei sibiu: „oricare ar putea fi un viceprimar de toată isprava” (video)

Dan Barna susține că oricare dintre consilierii locali din partea USR ar putea fi „un viceprimar de toată isprava”. 

Demisia lui Alexandru Dumbravă din poziția de viceprimar al municipiului Sibiu, în urma scandalului de corupție cu bani europeni, a lăsat liber unul dintre cele mai râvnite scaune din administrația locală. La mai bine de două luni de la anunțarea demisiei, locul este în continuare liber, asta deși configurația politică a Consiliului Local ar conduce această criză către o rezolvare previzibilă, în care liberalii au întâietate pentru ocuparea postului. Până acum însă, nu a fost dat niciun nume. 

Luna trecută, în cadrul emisiunii „Ora de Politică”, președintele filialei municipale USR Sibiu, Adrian Echert, a declarat că USR este gata oricând să dea numele următorului viceprimar. (DETALII AICI)

Dan Barna, președintele USR, este de aceeași părere și susține că „oricare dintre consilierii USR ar putea să fie un viceprimar de toată isprava”. 

„Oricare dintre colegii mei consilieri ar putea să fie un viceprimar de toată isprava. Dacă ne uităm la domnul Ionuț Ghișe, de exemplu, venirea lui în rândul consilierilor a făcut ca această comisie de buget să învie, să înflorească. Se discută într-adevăr pe cifre, pe analize, pentru că el are expertiză foarte bună pe acest domeniu de a supraveghea și a înțelege unde sunt, dacă sunt probleme cu banul public. Am dat doar un exemplu. Fiecare din ceilalți colegi au zona lor de experiență și de expertiză în care ar putea să fie viceprimari de toată isprava. Evident că ne dorim și în această competiție care se va desfășura. O să exprimăm acest lucru, vom vedea care va fi. (…) Foarte probabil, da (n.r.: vom face o propunere pentru postul de viceprimar). Este o decizie pe care colegii mei și Biroul Municipal o discută în acest moment. Participăm la această desemnare cu toată toate resursele politice pe care le generăm din poziția de partid, cu patru consilieri”, a spus Dan Barna la „Ora de Politică”.

Ultima oră

Comentariul meu