Sărbătoare la Mitropolia Ardealului: ÎPS Laurențiu Streza împlinește 76 de ani (foto)

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a împlinit joi, 12 octombrie, 76 de ani. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în această zi și a primit felicitările și urările la ceas aniversar venite din partea membrilor administrației eparhiale, a protopopilor, preoților și monahilor din Arhiepiscopia Sibiului.

Sărbătoare la Mitropolia Ardealului: ÎPS Laurențiu Streza împlinește 76 de ani (foto)

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, iar în soborul slujitor s-au aflat alături de ierarh cadre didactice universitare, membri ai administrației eparhiale și protopopi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul studenților teologi de la Sibiu, la Sfânta Liturghie fiind prezenți numeroși preoți, monahi și credincioși din Arhiepiscopia Sibiului și nu numai, transmite ZiarulLumina.

După Sfânta Liturghie, soborul de preoți și diaconi a săvârșit un Te Deum pentru a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru ocrotirea avută față de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu și întregul cler și credincioși din Mitropolia Ardealului.

Sărbătoare la Mitropolia Ardealului: ÎPS Laurențiu Streza împlinește 76 de ani (foto)

Cuvântul de felicitare de la finalul slujbei religioase a fost rostit de pr. prof. dr. Viorel Ioniță, care a evocat anii studenției de la Sibiu, când a fost coleg cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.

„Pe Înaltpreasfinția Sa l-am remarcat de la început ca un tânăr jovial, cu mult bun simț și mai ales deschis spre prietenia cu ceilalți (…). Abia cu câtva timp în urmă am reușit să văd copia după catalogul de anul IV, de la sfârșitul studiilor noastre, cu toate notele, și am fost foarte fericit să descopăr că  Înaltpreasfinția Sa se înscria între primii trei studenți de atunci, absolvenți ai Institutului Teologic din Sibiu în 1969 și numai acei trei absolvenți au mers mai departe la studii doctorale la București și mai departe. Mai târziu, după studii de specializare, a voit Bunul Dumnezeu ca eu să rămân la Institutul de Teologie din București, iar Înaltpreasfinția Sa, după o misiune de preot care a fost foarte importantă pentru formarea sa, ca pentru orice alt teolog, a fost recrutat și a activat în cadrul acestui Institut, ajungând prin voia Bunului Dumnezeu Arhipăstorul acestei Mitropolii a Ardealului. Vreau să subliniez că Înaltpreasfinția Sa a rămas până astăzi fidel prieteniei dintre colegi. Eu am avut marea cinste să fiu alături de Înaltpreasfinția Sa la diferite evenimente academice în țară și în străinătate”, a spus părintele Viorel Ioniță.

Sărbătoare la Mitropolia Ardealului: ÎPS Laurențiu Streza împlinește 76 de ani (foto)

Recunoștință în zi aniversară

Sărbătoarea s-a încheiat cu un cuvânt al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, care le-a mulțumit tuturor pentru felicitările și urările transmise, dar și pentru truda lor în ogorul Domnului.

„Vreau să-I mulțumesc din tot sufletul Bunului Dumnezeu pentru că am ajuns la această vârstă și pentru toate binefacerile primite în toți acești ani. De aceea am dorit să facem Sfânta Liturghie. (…) Vă cuprindem pe toți în sufletul nostru și atât vă rog pe toți, ca, atunci când auziți că se face pomenirea liturgică a celui care este în fruntea Mitropoliei Ardealului, să vă aduceți aminte că el este cel care este acolo sus, unde vântul bate mai tare și soarele arde mai tare; vântul încearcă să te doboare și frigul te poate cuprinde uneori. Am această bucurie că la fiecare Liturghie, în fiecare dintre parohiile noastre este pomenit nevrednicul și vremelnicul Mitropolit Laurențiu”, a spus ierarhul.

Ierarhul a primit apoi felicitările și darurile din partea preoților, monahilor și credincioșilor prezenți la această sărbătoare a Mitropoliei Ardealului.

Sărbătoare la Mitropolia Ardealului: ÎPS Laurențiu Streza împlinește 76 de ani (foto)

Ultima oră

Comentariul meu

Publică