Antrenorul echipei CSC 1599 Șelimbăr, Claudiu Niculescu a avut un discurs echilibrat după primul eșec al ”călăreților roșii” în actualul sezon al Ligii a II-a, 0-1 la Cisnădie cu Unirea Slobozia.
Seria de invincibilitate a echipei CSC Șelimbăr a fost stopată duminică, în etapa a noua a Ligii a II-a, de Unirea Slobozia. După un joc anost, cu puține faze de poartă, echipa șelimbăreană a pierdut duminică la Cisnădie, 0-1 cu Unirea și ialomițenii au devenit lideri.
Niculescu spera ca această primă înfrângere să vină cât mai târziu și nu pe teren propriu, așa cum s-a întâmplat duminică. ”A fost un meci greu, așa cum mă așteptam, a venit prima înfrângere în acest sezon. Până la urmă, s-a întâmplat duminică, deși mi-aș fi dorit să se întâmple cât mai târziu posibil acest lucru, dar, din păcate, am întâlnit o echipă bună, bine așezată în teren, care ne-a pus probleme doar la contactele fizice, la duelurile unu contra unu. În rest, băieții s-au dăruit, au luptat, e greu să joci 75 de minute, aproape un meci întreg, cu un om mai puțin, mai ales când știam ce echipă întâlnim, o echipă agresivă”, a spus Niculescu într-un interviu postat de clubul din Șelimbăr pe pagina oficială de socializare.
”Trebuia să se întâmple și asta”
Tehnicianul ”călăreților roșii” a fost mulțumit de evoluția echipei sale în repriza a doua, când, deși era în inferioritate, a controlat jocul. ”În prima repriză era normal să fie afectați, pentru că am primit acel gol de nicăieri, am avut și acea eliminare. Era normal ca noi să facem puțin pasul în spate, jucătorii să fie puțin debusolați, dar în repriza a doua eu zic că și-au revenit, am pus presiune fără a ne crea ocazii, dar e foarte greu să îți creezi ocazii când întâlnești o echipă, deși este în superioritate, care se apără în propria suprafață de pedeapsă cu aproape întreaga echipă. Dar eu vreau să-mi felicit băieții, pentru că au luptat, cum au făcut-o la fiecare meci în acest sezon, sunt supărați în vestiar, dar sunt alături de ei treaba mea e să-i încurajez. La un moment dat, trebuia să se întâmple și asta, să pierdem primul meci, publicul a fost alături de noi, dar în meciurile care au rămas vom face ce depinde de noi pentru a rămâne pe locurile fruntașe”, a spus Niculescu.
”A făcut două greșeli importante”
Claudiu Niculescu nu a acuzat foarte tare eliminarea din minutul 18 a lui Lumbu, deși ambele cartonașe galbene au fost ușor acordate. Apoi, în minutul 53, arbitrul central Cristian Moldoveanu nu a dat un al doilea galben clar pentru Atanase de la Unirea pentru un fault tare din spate, care ar fi restabilit egalitatea numerică.
”Nu vreau să caut scuze, niciodată nu am vrut să caut asta. Aștept să văd și eu imagini, dar mi s-a părut că a făcut două greșeli, zic eu, importante. Dar trebuie să mergem mai departe, să ridicăm privirea din pământ, pentru că ne așteaptă meciuri grele în continuare. Este o înfrângere, repet, nu mi-aș fi dorit să vină duminică și nu la un meci acasă, în fața propriilor suporteri, dar iată că a venit și trebuie să strângem rândurile, pentru că nu s-a născut încă echipa care să câștige toate meciurile. Așa că mergem, ne odihnim zilele acestea, ne întoarcem la muncă săptămâna asta și sper să continuăm ceea ce am făcut până acum”, a spus antrenorul CSC Șelimbăr.
Tenta arbitrajului de la Cisnădie l-a nemulțumit pe Niculescu. ”Tenta de arbitraj a fost un pic, nu știu, deranjantă pentru noi. Nu știu dacă a fost eliminarea corectă, nu știu dacă în ultimul 90 și ceva am avut penalty, așa mi-au zis băieții, acum nu știu. Noi trebuie să ridicăm privirea din pământ, până la urmă este o înfrângere, este dureroasă, într-adevăr, dar trebuie să mergem mai departe. La fotbal avem posibilitatea ca la o săptămână distanță să reparăm ceea ce am stricat”, a comentat Claudiu Niculescu.
Similare
Ultima oră
- Un renumit actor britanic, impresionat de Stadionul din Sibiu. ”Este atât de frumos!” (video) acum 9 ore
- Incendiu într-o gospodărie din Șura Mare. Pompierii au salvat 20 de găini (foto) acum 10 ore
- Directorul CNM Astra despre o eventuală funcție în Guvern: „Dacă e una unde să pot dezvolta” (video) acum 12 ore
- Un fost baschetbalist emblematic al Sibiului va da lovitura de start la CSU – Rapid acum 12 ore
- Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „După votarea președinților celor două camere” acum 13 ore