Un adolescent în vârstă de 17 ani, fără permis de conducere, s-a urcat băut la volan și a fost prins de polițiști în Tălmaciu.
„La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 17,00, pe strada Principală din localitatea Tălmăcel, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit un motociclu condus de către un localnic în vârstă de 17 ani, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Testarea alcoolscopică a tânărului a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că motociclul condus este neînmatriculat.
În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.