Echipa sibiană CS Vektor a câștigat pentru al doilea an consecutiv Cupa României 3 D la tir cu arcul, competiție care s-a disputat în perioada 6-8 octombrie, la Complexul Național Muzeal Astra. 
Tirul cu arcul este un sport de nișă, exclusivist, din ce în ce mai apreciat în România și mai ales în județul Sibiu. C.S. Vektor, primul club sportiv de tir cu arcul din orașul de pe Cibin, unde se antrenează zeci de sportivi, este de doi ani partenerul Federației Române de Tir cu Arcul. Competiția 3 D este una inedită, sportivii trăgând la ținte care întruchipează animale în mărime naturală
Sibienii de la CS Vektor au câștigat Cupa României 3 D la tir cu arcul
Cupa României 3 D a fost al patrulea concurs de anvergură din acest sezon desfășurat la Sibiu. Sportivii au avut ca ținte  replici de animale amplasate în natură, pentru a imita condițiile de vânătoare. Fiecare sportiv a tras două săgeți la fiecare țintă, iar traseul a fost compus din 12 ținte și s-a parcurs parcurs de două ori.
”Un concurs la care noi, CS Vektor, am încercat să păstrăm ștacheta la nivelul ridicat pe care ni l-am autoimpus. Judecând după feedback-ul participanților și oficialilor Federației Române de Tir cu Arcul, consider că am și reușit! Provocări, frustrări, zâmbete, puseuri de adrenalină, oboseală, satisfacții, încurajări, păreri de rău, chiote de bucurie, aplauze, am avut de toate. Le mulțumesc sportivilor clubului, care au reușit prin evoluția individuală să aducă punctele atât de râvnite în calculul final, așa încât Cupa României 3 D  2023 revine, al doilea an consecutiv CS Vektor! Glorie învingătorilor, onoare învinșilor!” a anunțat pe pagina de socializare Alexandru Grecu, președintele clubului sibian.
Sibienii de la CS Vektor au câștigat Cupa României 3 D la tir cu arcul
CS Vektor este cel mai puternic club din țară, raportat la numărul de sportivi legitimați. ”Dacă acum câțiva ani, când eram doar instructor, eram doar o mână de oameni, acum estimez că suntem clubul cu cei mai mulți membri cotizanți la Federație. În plus, avem zeci de oameni la partea de inițiere. Sunt convins că promovarea în media va da roade și tirul cu arcul va crește în popularitate. Eu m-am axat pe competițiile 3D, care sunt cele mai atractive pe plan național” a mai spus Alexandru Grecu.
Sibienii de la CS Vektor au câștigat Cupa României 3 D la tir cu arcul

Ultima oră