De vineri, 6 octombrie, până duminică, 8 octombrie 2023, are loc ediția a 7-a a Nopții Albe a Galeriilor Sibiu. An de an acest eveniment a unit de-a lungul unui final de săptămână galerii din întreaga țară și a deschis ușile către lucrări de artă ale celor mai importanți artiști vizuali ai momentului.
Deși în trecut Noaptea Albă a Galeriilor era un produs cultural ce celebra arta contemporană în toată țara, pornit în urmă cu 17 ani în București, anul acesta evenimentul este organizat doar în Sibiu, Craiova, Iași, Brașov și Târgu Mureș, orașe unde prin puterea comunității și prin energia oamenilor, aceste evenimente au putut să se întâmple. 10 galerii de artă, unele temporare, altele permanente, și-au deschis ușile și au aprins luminile pentru a primi publicul iubitor de artă contemporană în Sibiu. Astfel a fost realizat un circuit care pornește de la galeria Dragoste, spațiul de pe Andrei Șaguna nr. 5 și continuă pe strada Mitropoliei 30, la grădina din fața Casei Teutsch unde vizitatorii pot vedea expoziția “A Touch of Nature”, un concept gândit, inventat, și mediat de Laura Cândea-Burnete și simțit și prelucrat împreună cu copiii cu vârsta între 5 și 6 ani, elevi ai grădinței și școlii private de la Sibiel, Waldkindergarten.
Vizitatorii NAG Sibiu vor face apoi un mic ocol către expoziția “Bosketen” de pe strada Cetății nr 8, după care coboară pasajul scărilor către strada Faurului nr. 18 către galeria permanentă Cer Deschis, unde pot vedea una dintre părțile expoziției colective „În Scris – E scris!”, parte pe care o vor completa cu lucrările galeriei temporare de pe Ocnei 24. În fosta cofetărie La Mielu Alb, Stefan Radu și Lavinia Crețu au deschis în vara acestui an cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală spațiul dedicat artei numit Mielu Alb, iar în acest weekend găzduiesc aici, pe st. Onei nr. 3, expoziția “ALAMBICAT”, expoziție care aduce împeună nume importante ale artei contemporane, printre care Ana Kun, George Roșu și Dan Perjovschi. Vizitatorii continuă turul către strada Nouă 24, unde se situează Casa Marchesini cu expoziția celor de la RaColaj, “Expandat”, iar în drumul lor pot vedea expoziția “Peisaje Abstractionism Instalație” pe Ocnei nr 15. Turul artei se încheie pe partea cealaltă a Cibinului în zona de regenerare urbană de pe Tractorului 2-12, Hala-Atelier X. Expozițiile pot fi vizitate până duminică, între orele 18 și 22.
A touch of nature
În mod special impresionant este conceptul vizual creat de Laura Cândea-Burnete în mica curticică din fața Casei Teutsch, un spațiu ales pe sprânceană și ca niciunul altul mai potrivit pentru a găzdui acest manifest pentru natură și artă al copiilor de la Waldkinder Sibiel. „În cadrul unei propuneri Eco-Art Terapeutice Călătoria de Vară a copiilor ne duce adânc în căile dătătoare de viață ale Naturii și în misterele oglindă ale esenței. În acel moment în care puterile luminii și ale vieții sunt cele mai puternice. În spiritul frumuseții și abundenței sezonului, Călătoria de Vară ne-a cheamat la atingere, ascultare și simțire”, se arată în conceptul expoziției. Laura îmi spune că și-a dorit prin acest concept să creeze contextul în care copiii să devină conștienți de impactul pe care îl au asupra naturii, dar și invers, cum natura simte și ea fiecare intervenție a lor. ” Copiii sunt foarte prezenți în natură și se joacă și rup frunze și nu-și dau seama că, de fapt, și ei, pot fi simțiți de natură. Le-am vorbit un pic despre conceptul ăcesta, despre cum să cerem consimțământ naturii atunci când mergem undeva, să cerem voie mamei pământ să pășim, iar când facem acest lucru, vom primi și mesaje și vom fi un pic mai atenți și altfel decât doar cu ochii; vom învăța să ascultăm. Și atunci ne vom opri un pic din robotul ăsta, pilotul automat, și vom realiza că și natura ne zice ceva”. În cadrul exercițiului copiii și-au ales un mediu care le place, fie piatră, plante, iarbă, și și-au creat propriile lor momente de liniște, găsindu-și repede cuib în natură. Iar fotografiile sunt pur și simplu imortalizarea momentului. ” Ceea ce mi-am dorit a fost să transmit să te opresti si iei o pauză, să suprindem ritmul organic, nu cel urban în care suntem noi”, îmi mai spune Laura.
Pentru ea Noaptea Albă a Galeriilor este o oportunitate unică de creare a unui circuit al unor artiști care nu fac parte dintr-o Uniune a Artiștilor sau care nu au o școală pentru asta. ” Din punctul meu de vedere, arta nu are de a face doar cu o diplomă pe care o iei în urma unor studii, pentru că toți suntem într-un fel sau altul artiști ai vieții, iar arta poate fi făcută în infinite feluri” , mai adaugă ea. „Eu nu sunt artist de exemplu, sunt art-terapeut, dar folosesc arta și creez contexte pe care le pot reda apoi poate printr-un video de exemplu. Oriunde lucrez, creez contexte pentru ca oamenii să facă exact asta, ce fac și aici, să se oprească, să se deschidă și să se uite în interior, să vadă de fapt ce este în interiorul fiecăruia și ce lipsește. Astfel oamenii vor începe să simtă în profunzime și să creeze profunzimea cu ceilalți, vor avea încredere să fie autentici. La NAG despre asta e vorba, despre autenticitatea fiecăruia, așa cum e el” , concluzionează ea.
Părăsesc expoziția Laurei cu mirosul bețigașelor parfumate relaxante în nări și bucurându-mă de mărul ce l-am găsit în coșul pus la dispoziție vizitatorilor, de parc-ar fi fost primul măr mâncat vreodată.
„În Scris – E scris!”
De la galeria de pe strada Faurului unde am văzut lucrările primei părți ale expoziției colective cu titlul „În Scris – E scris!”, mă conduce Adi, tânărul practicant al galeriei, către locația părții a doua, pe strada Ocnei, acolo unde mă așteaptă Roxana Ionescu, curatorul expoziției. Mărturisesc că sunt fană a câtorva artiști ce au expus aici, fotograful Ștefan Jammer și arhitecta Simona Sterca de la Jujube Atelier, așa că abia așteptam să văd ce au propus cei doi de data aseasta.
„Expoziția „În Scris – E scris!” are două părți în concept. O parte ce găsim noi, sau cum ne găsim siguranța în lucrurile scrise. Scris, semnat – peste tot unde te duci, trebuie să lași ceva scris și semnat. Mai mult de atâta mai este și vorba aceea populară care spune, îți dau în scris, adică cu siguranță așa este. A doua parte, este scris, se referă mai degrabă la percepție, adică la lucrurile acelea pe care le presupunem. De exemplu, este scris în stele. Iar aceste două se alătură frumos prin faptul că toate lucrările folosesc text, dar textul te provoacă să-l vezi ca un element vizual din compoziție. Adică nu este de citit, ci mai degrabă de perceput”, îmi spune Roxana. Ștefan Jammer a expus în acest context câteva colaje care se evidențiază printr-o dimensiune specială a simbolisticii lucrării, iar Simona Sterca a pornit în instalația ei de la geneză, vorbind despre momentul de început – la început a fost cuvântul. În același spațiu expun și Florin Magda, proiecția unui mini-oraș ce se referă la apropiere și comunitate și Roxana Ioneascu o lucrare video numită A Sculpture for the Mind- șapte videouri despre lucrări la care a lucrat șapte ani. „Se spune că artistul e prezent cu publicul, dar în cazul meu eu vreau să fie publicul prezent cu mine. Adică să fie, chiar dacă lucrarea e deja finită, videoul este gata, totuși o lucrare colaborativă: adică cel care se uită să-și facă propria sculptură din gânduri în mintea sa, în timp ce se uită la ceea ce fac eu. Bineînțeles, metaforele le poți citi, practic ideile pe care le pun aici le-am luat de la o doctoriță neurolog, o cheamă Caroline Leaf, și mi se pare că să potrivesc perfect cu dorința mea de a ilustra gândurile care ne duc undeva, care ne construiesc viitorul. Dar deseori, ne oprim în coduri, în etichete. Și lucrarea mea vorbește și despre asta, coduri și etichete. Uneori vrem să plecăm mai degrabă din exterior decât să ne ascultăm din interior. În interior, vreau să vă spun, nu avem un cod de bare sau un cod QR, dar avem alt cod, codul ADN. Și atunci când îl ascultăm, ascultăm tendințele noastre,umanitatea din noi, cea care cumva în sine ne conferă un drum și ne ajută și să avem o structură bună pentru gândurile care ne duc undeva, care construiesc. Caroline Leaf ne spune că un gând sănătos arată ca un copac frumos verde cu arborație, iar un gând toxic e asemenea unui copac trăznit. Lucrarea în sine, instalația, o puteți vedea pe YouTube dacă căutați Sculpture for the Mind”, îmi explică Roxana. Pentru ea platforma aceasta creată de NAG pentru toată lumea, artiști, galerii, pop-up events este un eveniment unicat foarte binevenit pentru arta contemporană în România. „La NAG mi se pare extraordinar site-ul lor, faptul că îți permite să descrii și lucrarea, și artistul, iar vizitatorul are la îndemână toată informația de care are nevoie. Cred că problema cu arta contemporană este că în general poate părea un cod depărtat de om, chiar dar sunt avem artiști contemporani, care ar trebui să vorbească pe limba celor care trăiesc acum„, mai completează ea.
Concluzionez și eu că expoziția celor de la Cer Deschis este probabil cea mai complexă a ediției de anul acesta a NAG și plec către Mielu Alb cu speranța că voi găsi lucrări mai simplu de interpretat, portivite pentru o seară de sâmbătă la pas prin oraș.
Alambicat
La fosta cofetărie Mielul Alb mă întâmpină artistul Ștefan Radu Crețu, inițiatorul galeriei în devenire în acest spațiu plin de istorie. Pe pereți din cărămidă recent curățați sunt ordonate lucrări ale artiștilor George Roșu, Lavinia Crețu, Ana Kun,Kristina Ratiu Demuth, Mihai Zgondoiu și Simona Vilau, iar pe jos scris cu cretă se află un mesaj al artistului Dan Perjovschi (cine altcineva?). Ștefan îmi spune că a ajuns la acest nume al expoziției încercând să unească tematica celor șapte artiși foarte diferiți, fiecare cu concepte diferite și fiecare, un artist foarte complex, și cuvântul lamb referitor la miel. Și-a dat seama atunci că o să iasă un proiect alambicat.
„Ne-am gândit că de fiecare dată este complicat să faci o expoziție, că ține și de colaborarea cu autoritățile, amenajarea spațiului, au fost multe etape care ne-au dat multă bătăie de cap anul ăsta, dar într-un final le-am pus până la urmă cap la cap și am ajuns să avem ultima expoziție din cadrul proiectului nostru de realizare a acestei galerii de artă. Fiecare artist a venit cu viziunea lui despre ceea ce înseamnă complicat”, îmi spune Ștefan.
„George Rosu a ales mesaje ironice la adresa societății, la adresa actului artistic, Lavinia a ales lucrări cu referire la complexitatea vieții, Kristina Ratiu Demuth ne spune prin pungile vidate experiența trăită de ea în ultima perioadă, atunci când și-a văzut moarea cu ochii într-un avion a cărui motor a fost blocat de o pasăre și a aterizat forțat la Budapesta; Dan Perjovschi ne-a trimis de fapt o lucrare prin poștă dar Poșta Română nu a ajuns la timp și a decis să creeze această lucrare ca plan B, un desen, un text scris pe jos, cu creță, intenționat ca să poată fi călcat în picioare, iar textul spune – ne calcă în picioare. Sigur că este un mesaj politic, dar totodată este și un pic și ludic, adică până urmă și literele alea, parcă spun, hei, nu ne călcați. Iar în ultima cameră, Mihai Zondoriu a luat un fragment dintr-o lucrare a lui Andy Warhol și a transpus-o într-o imagine grafică, iar elementele din imagine, florile, au un dialog. Una spune o să devii un NFT și cealaltă spune WTF. Adică cumva vine și din zona de comics și de la Warhol – treci prin NFT și te duci la comics. Îmi pare un triunghi interesant. Ana Kun are o lucrare interesantă, o fotografie foarte mică care intrigă pe toată lumea, tocmai prin dimensiunea foarte mică spunând că nimeni n-are ce merită”, îmi explică Ștefan făcându-mi un tur rapid al celor două camere de a Mielu Alb.
Părăsesc și acest spațiu cu dorința de a vedea Sibiul astfel seară de seară, cu oameni entuziasmați de concepte propuse de artiști vizuali contemporani, cu străini pe care îi recunoșteam deja pe drumul către o nouă expoziție, cu un spirit al unui oraș ce vibrează la final de săptămână și se exprimă prin artă. Și cu dorința de a descoperi în următoareazi începând cu ora 18 și celelalte expoziții găzduite de NAG.
Ediția din acest an a NAG are loc datorită unei bune părți ale artiștilor și comunității care a așteptat, din nou ca acest eveniment să aibă loc, iar mai multe detalii despre acesta pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului.