Claudia Marinescu și Alexandru Chiriac, laureații Galei Sibiu Opera Festival 2023

Soprana Claudia Marinescu și baritonul Alexandru Chiriac au fost cei mai apreciați soliști ai Galei de Operă, care a avut loc la Filarmonica de Stat Sibiu, în cadrul Sibiu Opera Festival 2023. Prin votul publicului și al orchestrei, cei doi tineri vor ajunge, în decembrie, vedetele Concertului de Crăciun de la Sibiu.

Claudia Marinescu și Alexandru Chiriac, laureații Galei Sibiu Opera Festival 2023

Soprana Claudia Marinescu urmează un program de master de canto la Universitatea Națională de Muzică din București, anul I, sub îndrumarea lect. univ. dr. Iulia Isaev – solistă a Operei Naționale din București. Are deja în palmares câteva premii la competiții naționale și internaționale, printre care se numără Concursul Internațional de Canto „Remember Enescu” sau Concursul „Belcanto la Curtea Domnească” al cărui trofeu l-a obținut în vara acestui an. A cântat în numeroase concerte și recitaluri organizate de Opera Națională București, Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Casa Memorială „George Enescu”, Filarmonica de Stat Sibiu și alte instituții și centre culturale.

Activitatea artistică a baritonului Alexandru Chiriac s-a desfășurat pe scene din România, Austria, Germania, Italia, Letonia, Rusia, Croația, Spania, Grecia, SUA ș.a. Câștigător al premiului I, precum și al altor trei premii speciale, printre care și cel pentru „Cea mai bună voce verdiană” în cadrul „M.O.A. International Opera Academy Competition” (Montecatini Terme, Italia, 2019), al Premiului I la prima ediție a Concursului Internațional de Canto „L’assoluta Virginia Zeani” (Târgu Mureș, 2017), al Premiului I la cea de-a VII-a ediție a Concursului „Vox Artis” (Sibiu, 2015), al Premiului I la Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea” (Slobozia, 2015) și al Marelui Premiu la Festivalul „Crizantema de Aur” (Târgoviște, 2013), baritonul Alexandru Chiriac este considerat de către criticii muzicali drept „o tânără speranță, posesorul uneia dintre cele mai frumoase și expresive glasuri”, regretata Anca Florea descriindu-l drept „un glas generos, cu date naturale remarcabile, bine condus și reliefat, demonstrând o înțelegere și o expresivitate deosebită, conferind sens și culoare fiecărui cuvânt, fiecărui accent”. „Pot dărui extrem de mult, până la sacrificiu, inclusiv pe scenă. Fiecare spectacol pentru mine este… nu pot spune precum primul, dar cu siguranță ca și când ar fi ultimul; dau totul în sensul implicării emoționale, gândind că poate este o ultimă ocazie”, spunea Alexandru Chiriac într-un interviu acordat revistei „Prima Iubire Muzica”.

Gala Sibiu Opera Festival 2023 s-a desfășurat la Sala Thalia, în prezența Ralucăi Turcan, ministrul Culturii, și a lui Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu. Amfitrionul serii a fost jurnalistul și muzicologul Cătălin Sava, directorul TVR Iași.

În cadrul Galei, Filarmonica de Stat Sibiu a acordat diplome de excelență managerului Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Florin Estefan, managerului Operei Naționale Române Timișoara, Cristian Rudic, managerului Operei Naționale Române Iași, Andrei Fermeșanu, precum și Operei Naționale București, reprezentată de dirijorul principal Tiberiu Soare.

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu a fost condusă de dirijorul Vasilis Alevizos, laureat al Concursului Internațional de Dirijat „Ionel Perlea”, iar soliștii au fost selectați dintre participanții la masterclass-ul de canto coordonat de soprana Iulia Isaev, tenorul Marius Vlad Budoiu și tenorul Cristian Mogoșan sub auspiciile Sibiu Opera Festival. Pe scena Sălii Thalia au evoluat și dansatori al Teatrului de Balet Sibiu.

Pentru prima dată în istoria de 22 de ani a celui mai vechi festival de operă din România, gala a fost transmisă în direct pe TVR Cultural, Televiziunea Română fiind co-producător al evenimentului.

„Masterclass-ul organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în cadrul festivalului de operă reprezintă o oportunitate pentru tinerii artiști lirici de a-și îmbogăți experiența profesională. Interacțiunea cu acești tineri a fost una cooperantă, dinamică, constructivă și plină de curiozități pe care am reușit să le deslușim împreună. Văd în fiecare dintre ei dorința de a se perfecționa și dedica actului artistic la cel mai înalt nivel de excelență. Sunt mândră să le fiu alături, să-i îndrum în călătoria lor muzicală și aștept cu nerăbdare să-i văd continuând să crească valorificându-și pe deplin potențialul”, a mărturisit soprana Iulia Isaev, solistă la Opera Națională București.

Claudia Marinescu și Alexandru Chiriac, laureații Galei Sibiu Opera Festival 2023

În perioada 1-13 octombrie, cea de a XXII-a ediție Sibiu Opera Festival transformă Sibiul în capitala muzicii de operă din România. „Găsim în centrul țării orașul fără operă, care oferă României primul festival dedicat artei lirice. Bucuria publicului este o datorie pentru noi și îi mulțumim că ne încurajează să continuăm acest proiect minunat, inițiat acum 22 de ani de către domnul Ioan Bojin, fostul director al Filarmonicii de Stat Sibiu, căruia de asemenea i-am dedicat aseară o diplomă de excelență. Sibiu Opera Festival îndrăznește să adune pe scena Sălii Thalia, a Centrului Cultural «Ion Besoiu» și în spații neconvenționale teatrele de operă cele mai importante din țară. Festivalul ține într-un taler promisiunea tinerelor voci, adunate în masterclass și Gală, iar în celălalt, producțiile de succes, cu notorietate confirmată. TVR Cultural este coproducătorul ediției din acest an și mă bucur să lucrăm împreună cu directorul artistic al festivalului, doamna Claudia Robu. Ceea ce veți urmări este o muncă de echipă, susținută de Consiliul Județean Sibiu, prin doamna președintă Daniela Cîmpean. Totodată, Sibiu Opera Festival este un proiect prioritar pentru Ministerul Culturii și îi mulțumim doamnei ministru Raluca Turcan. Nu în ultimul rând, proiectul se află pe Agenda Culturală a Primăriei Sibiu și îi mulțumim pentru sprijin doamnei primar Astrid Fodor”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Următorul eveniment din cadrul festivalului este o co-producție a Filarmonicii de Stat Sibiu și Operei Brașov, opera buffa „Così fan tutte” de W.A. Mozart. În rolurile principale vor evolua Cristina Radu, Asineta Răducan, Liviu Iftene, Valentin Marele, Silvia Micu și Marian Rește, soliști ai Operei Brașov. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului principal Tiberiu Soare. Își dau concursul Orchestra Filarmonicii din Sibiu și Corul Operei Brașov. Spectacolul este regizat de Cristian Mihăilescu, iar Rodica Garștea semnează scenografia. Spectacolul se va juca duminică, 8 octombrie, ora 19.00, la Sala Thalia. Biletele sunt puse în vânzare la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro, la prețul de 100 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică