amendă de 600 de lei pentru paznicul care a atacat elevii de la liceul terezianum, cu spray lacrimogen

Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu s-a autosesizat în vederea paznicului care a atacat elevii de la Liceul Terezianum cu spray lacrimogen după ce au călcat pe iarbă.  Agentul de paza a fost sancționat.

amendă de 600 de lei pentru paznicul care a atacat elevii de la liceul terezianum, cu spray lacrimogen

În urma incidentului care a avut loc miercuri, la Liceu Tehnologic de Industrie Alimentară Terezianum când agentul de pază al AJOFM a atacat elevii cu spray lacrimogen pentru că îndrăzneau să calce iarba a fost sancționat de polițiști cu suma de 600 lei.

Citește și: Elevi atacați cu spray lacrimogen de un agent de pază la Liceul „Terezianum”. Motivul: au călcat iarba (video)

„Referitor la aspectele prezentate, vă informăm că polițiștii sibieni au declanșat din oficiu verificări prin Serviciul de Ordine Publică și Biroul pentru Siguranță Școlară. Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că incidentul s-ar fi petrecut în afara unei unități de învățământ de pe raza municipiului Sibiu și nu s-ar fi soldat cu rănirea vreunei persoane.

Bărbatul în cauză a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

De asemenea, menționăm că, la nivelul I.P.J. Sibiu, nu s-a înregistrat nicio sesizare cu privire la acest incident, însă vom continua cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, pentru stabilirea situației de fapt și aplicarea măsurilor legale care se impun”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Citește și: Paznicul care a atacat cu spray lacrimogen elevii de la Liceul Terezianum a fost dat afară

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică