Palatul Brukenthal Avrig vă invită la ultimul weekend al „Festivalului Cartofului”

În inima Transilvaniei, la Palatul Brukenthal din Avrig, se pregătește un weekend plin de savoare și istorie. În zilele ce urmează, vizitatorii sunt invitați să participe la ultimul sfârșit de săptămână al „Festivalului Cartofului”, o sărbătoare dedicată legumei care a fost cultivată pentru prima dată în Transilvania în grădinile baronului Samuel von Brukenthal, acum aproape două secole și jumătate.

Palatul Brukenthal Avrig vă invită la ultimul weekend al „Festivalului Cartofului”
  • Palatul Brukenthal Avrig vă invită la ultimul weekend al „Festivalului Cartofului”

Pe lângă o plimbare prin complexul baroc impresionant, unde grădinile se îmbracă în culorile toamnei, oaspeții sunt așteptați să se delecteze cu mâncăruri speciale bazate pe cartof. Zona dedicată festivalului, amenajată chiar în fața Oranjeriei, va găzdui o varietate de preparate: de la cartofi copți în folie, gătiți în stil mexican cu chilli con carne sau cremă de brânză cu ierburi aromatice, până la gnocchi în stil italian în sos de brânză cu varză de Bruxelles. Iubitorii de inovații culinare se pot bucura și de preparate din cartofi mov și cartofi dulci.

Meniuri alese cu cartofi

Pentru cei care preferă combinații savuroase, mâncărurile pot fi acompaniate de diverse preparate din carne, pregătite la rotisor, pe plită sau la grătar. Și pentru că o masă nu este completă fără vin, vizitatorii pot alege din vinurile oferite de Domeniul Apoldium, un partener de încredere din județul Sibiu. Deserturile cu aromă de toamnă și celebra socată, pregătită cu flori de soc din grădina complexului, vor completa experiența culinară.

Dar „Festivalul Cartofului” nu este doar despre mâncare. Decorul special de toamnă, cu figurine din baloți de paie și alte elemente specifice anotimpului, promite să fie o atracție „instagramabilă” pentru toți cei prezenți.

Legătura cartofului cu Avrig

Istoria cartofului în România își are rădăcinile la Avrig. Cercetătorii istorici au stabilit că prima cultivare a cartofului pe teritoriul țării noastre a avut loc în 1776, la reședința de vară în stil baroc a baronului Samuel von Brukenthal. Această descoperire a avut un impact major asupra alimentației românilor și a regiunilor învecinate.

„Festivalul Cartofului” este o ocazie de a celebra această legumă care a ajutat omenirea să facă față foametei de-a lungul secolelor. Evenimentul se va încheia pe 8 octombrie, iar organizatorii invită pe toți cei interesați să sărbătorească împreună în grădinile Palatului Brukenthal Avrig.

Pentru informații suplimentare sau rezervări, cei interesați pot contacta organizatorii prin email la adresa office@palatulbrukenthalavrig.ro sau telefonic la numărul 0726234417.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică