Două sibience au făcut furori la Valahia Warriors Championship. Iulia Suciu și Ana Bugan au urcat împreună pe podium

Două sportive din Sibiu, Iulia Suciu și Ana Bugan au fost pe podium în proba de bikini fitness la concursul de culturism Valahia Warriors Championship.  

Alături de băieți, fetele din Sibiu au avut și ele rezultate excelente la cea de-a treia ediție a concursului regional de culturism și fitness Valahia Warriors Championship, care s-a desfășurat pe data de 1 octombrie, la Sala Transilvania.

Două sibience au făcut furori la Valahia Warriors Championship. Iulia Suciu și Ana Bugan au urcat împreună pe podium

Antrenate de Marius Chera, două sibience au fost pe podium la proba de bikini fitness, o categorie în care se punctează esteticul, reliefarea abdomenului și a mușchilor fesieri și se depunctează mușchii prea reliefați. Astfel, Iulia Suciu a fost pe locul 2, iar Ana Bugan a fost pe 3, ambele medalii venind pentru Sibiu în aceeași probă, cea de bikini fitness. ”Ca și în anii trecuți, a fost un eveniment reușit, noi am obținut rezultate foarte bune și așteptăm cu încredere concursurile următoare” a spus antrenorul sibian Marius Chera.

Două sibience au făcut furori la Valahia Warriors Championship. Iulia Suciu și Ana Bugan au urcat împreună pe podium
Iulia Suciu

Ana Bugan: ”A meritat tot efortul”

Ana este agent de transport, iar Iulia este profesoară de sport în Victoria, acolo unde are și o sală pentru pregătirea fetelor.  Medaliată cu bronz la competiția de la Sibiu, Ana Bugan spune că toate eforturile făcute pentru a participa la Valahia Warriors au meritat din plin.

”Fac de trei ani culturism de performanță, iar de la începutul acestui an am început să mă pregătesc cu antrenorul Marius Chera. Nu a fost ușor pentru mine și Iulia, toate mesele au fost personalizate la caserolă, la fel și planul de antrenament pentru fiecare, amândouă am fost la sală zilnic, dar a meritat, este o pasiune care merită orice efort. Am mâncat cinci mese pe zi la ore fixe, apă am băut șase litri zilnic, antrenamentele au fost la ora fixă după joburi, iar pregătirea cardio la fel, dimineața pe stomacul gol. Nu există concedii, nu există evenimente, odihna celor opt ore contează enorm” a povestit Ana Bugan.

Două sibience au făcut furori la Valahia Warriors Championship. Iulia Suciu și Ana Bugan au urcat împreună pe podium
Ana Bugan

”Dorința de arăta bine”

Deși culturismul este un sport al bărbaților, tot mai multe fete sunt atrase de acest stil riguros de viață și Ana explică motivele care le determină pe colegele sale să vină zilnic la sală. ”Este adevărat că bărbații predomină în sportul acesta, dar mergând la atâtea competiții, am întâlnit multe fete care practică acest sport din dorința de a arăta bine și astfel îmbină utilul cu plăcutul. Arăți bine, mănânci sănătos și ai un program foarte disciplinat” mai spune Ana, care este și antrenoare de fitness la sală.

În fiecare an, din ce in ce mai multe femei sunt atrase de competițiile de fitness, fiecare având motivele sale unice pentru care își doresc să urce pe scenă.  Pentru unele, este punctul culminant al unei lungi călatorii în lumea fitness-ului, care a început cu o banală încercare de a slăbi. Pentru altele, este șansa de a-și dovedi că sunt și pe interior la fel de puternice ca în exterior, în timp ce pentru altele este vorba de a avea un corp sculptat.

 

Ultima oră